DNA extinde urmărirea penală în cazul lui Gheorghe Nichita

Data publicării:
55c49dfd682ccf618b26c926

Foto: Digi24

Astfel, procurorii au extins cercetările față de Nichita și pentru instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 infracțiuni) și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, notează Agerpres.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, au dispus prelungirea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 31.08.2015, față de inculpatul NICHITA GHEORGHE, primar al municipiului Iași, la data săvârșirii faptelor și au dispus efectuarea urmăririi penale în continuare față de același inculpat, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:

- instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, (4 infracțiuni), 

- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. 

În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că, există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 25.12.2013 – 16.03.2014, inculpatul Nichita Gheorghe, folosindu-se de funcția deținută, respectiv primar al Municipiului Iași, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, la acel moment director general adjunct al Poliției Locale Iași, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a dispune angajaților din subordine să efectueze activități de supraveghere a unei persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale Poliției Locale Iași, dar și pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

De asemenea, în perioadele 01 – 14.07.2014 și 01.09 – 14.10.2014, inculpatul Nichita Gheorghe, cu intenție, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a dispune angajaților din subordine să efectueze activități de supraveghere a aceleiași persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale Poliției Locale Iași și a bugetului acestei instituții cu suma totală de 13.234,52 lei.

Prin aceste acțiuni, inculpatul Nichita Gheorghe a obținut pentru sine un folos nepatrimonial necuvenit constând în datele care îi erau furnizate permanent, referitoare la activitatea desfășurată de persoana supravegheată dar și un folos patrimonial necuvenit constând în suma de 52.800 lei pe care nu a mai fost nevoit să o achite unui detectiv particular specializat pentru a beneficia de informațiile respective.

În perioada 01 - 07.01.2015, procedând în aceeași manieră, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, prin intermediul unui șef de serviciu din cadrul Poliției Locale Iași, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a pune la dispoziția unui polițist local a unui autoturism aparținând instituției cu care să se deplaseze, în timpul orelor de program, în Municipiul Suceava, în scopul rezolvării unor probleme personale ale edilului.

Prin această modalitate, au fost vătămate interesele legale ale Poliției Locale a Mun. Iași și a fost prejudiciat bugetul acestei instituții cu suma de 326,79 lei, corelativ cu obținerea unui folos patrimonial necuvenit în același cuantum pentru inculpatul Nichita Gheorghe.

În perioada 01 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, primarul municipiului Iași l-a instigat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, după ce acesta luase deja hotărârea infracțională, să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul de a dispune unor subordonați să asigure escortarea permanentă a inculpatului Nichita Gheorghe și să efectueze deplasări cu autoturismele Poliției Locale în interesul personal al acestuia din urmă sau al unor persoane indicate de el.

Urmare a acestei acțiuni, a fost creat un prejudiciu instituției publice de interes local și un folos patrimonial necuvenit inculpatului Nichita Gheorghe sau persoanelor indicate de acesta, în cuantum de 91.811,3 lei.

Suspectului Nichita Gheorghe i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. 

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.” 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...