Doi jurnaliști bulgari au venit să facă un interviu cu Horia Georgescu despre reformele anticorupție în ziua în care șeful ANI a fost reținut

Data publicării:
jurnalist bulgar

Şeful ANI, Horia Georgescu, era unul dintre personajele principale ale documentarului la care lucrează reporterul bulgar Petar Nanev şi cameramanul său, Dobromir Ivanov.

Interviul fusese confirmat pentru miercuri dimineaţă, dar mare le-a fost surpriza celor doi jurnalişti când, aflaţi în redacţia HotNews, au văzut în direct la televizor cum Horia Georgescu este dus în arest.

Şeful ANI, cel care trebuia să le dea lecţii bulgarilor despre eradicarea corupţiei, e urmărit penal pentru abuz în serviciu într-un caz de corupţie.

„Ne uitam la televizor, la o transmisiune în direct cu domnul Georgescu, care era reţinut. Acum o să spun povestea aşa cum este. Aveam programat un interviu - aşa cum îţi spun şi ţie acum - aveam un interviu. Presupun că eu o să spun toate astea în faţa camerei. Aveam un interviu programat cu domnul Georgescu, dar, din păcate sau poate nu, acum el e reţinut”, a spus Petar Nanev, jurnalist BTV, pentru Digi24.

Deşi a rămas fără personajul principal, jurnalistul bulgar spune că povestea a devenit şi mai interesantă acum: „E foarte important ca oamenii de aici şi cei din Bulgaria să ştie că, în România, nimeni nu este protejat”.

Echipa de jurnalişti bulgari mai are programate interviuri cu personalităţi din justiţie, inclusiv cu procurorul-şef al DNA, Laura Kovesi. Totuşi, Horia Georgescu reprezenta motivul vizitei la Bucureşti, În plus, şeful ANI ar fi trebuit să ajungă la Sofia săptămâna viitoare pentru a le împărtăşi vecinilor experienţa sa.

Citiți și
Șeful ANI, Horia Georgescu, a fost reținut într-un dosar cu prejudiciu de 75 de milioane de euro
Comisia suspectă. Cine sunt membrii comisiei de retrocedări? 
Averea lui Horia Georgescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta