Doi notari au fost trimişi în judecată de DNA după ce au eliberat certificate false de moştenitor

Data actualizării: Data publicării:
sigla dna la intrarea in sediu
Doi notari au fost trimişi în judecată de DNA într-un dosar cu privire la certificate false de moştenitor.

Doi notari au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar privind eliberarea ilegală a unor certificate de moştenitor, dar şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate în Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, Agerpres, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a Lidiei Simona Seceleanu, notar public, în sarcina căreia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în continuată, şi fals intelectual, în formă continuată, dar şi a lui Ştefan Călin Mocanu, notar public, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

În faţa judecătorilor vor ajunge şi alte zece persoane (două dintre acestea fiind cercetate în stare de arest la domiciliu), în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, şantaj, înşelăciune, mărturie mincinoasă, tăinuire, fals intelectual şi uz de fals, săvârşite în formă simplă sau continuată, sub forma autoratului, a instigării şi a complicităţii.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că dosarul vizează eliberarea nelegală de către unele cabinete notariale, în perioada 2016 - 2023, a unor certificate de moştenitor, precum şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, imobile nerevendicate ori care au aparţinut unor persoane fără moştenitori. După obţinerea documentelor respective, imobilele ar fi fost vândute la preţul pieţei.

Notarii publici Lidia Simona Seceleanu şi Ştefan - Călin Mocanu, la instigarea şi cu complicitatea unora dintre ceilalţi inculpaţi, ar fi eliberat în mod nelegal 11 certificate şi suplimente la certificatele de moştenitor care ar fi fost atestat în fals faptul că beneficiarii acestora ar fi fost singurii moştenitori ai unor bunuri mobile şi imobile.

„Cu titlu de exemplu, precizăm că unul dintre demersurile de mai sus ar fi avut ca urmare reintroducerea nelegală în circuitul civil a două terenuri în suprafaţă totală de 15.000 mp (evaluate la 1.792.500 euro) situate în localitatea Dobroeşti, judeţul Ilfov, în folosul a cinci persoane, printre care şi trei dintre cei 10 inculpaţi trimişi în judecată”, arată DNA.

Prejudiciul produs în maniera menţionată Primăriei Municipiului Bucureşti, Primăriei Dobroeşti şi unei organizaţii religioase se ridică la suma de peste 2.600.000 euro, susţin procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"