Dosar nou pentru Nicușor Constantinescu

Data publicării:
nicusor constatinescu - 7263942-Mediafax Foto-Alexandru Raita

Din ordonanța întocmită de procurorii DNA rezultă că există date și indicii potrivit cărora, „în cursul anului 2011, în cadrul unui proiect finanțat de Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră România, Consiliul Județean Constanța, prin inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, a achiziționat un elicopter în scopul eficientizării activității de salvare în cazul situațiilor de urgență din zona de graniță, din județul Constanța, România și Districtul Dobrich, Bulgaria”.

„La data de 29 martie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a atribuit unei societăți comerciale, în mod nelegal, un contract de achiziție publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncțional, medicalizat”, „Servicii de transport ocazional” și „Servicii de reparare și întreținere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini, în care se prevedea că aparatul de zbor trebuia folosit în cazul acțiunilor de intervenție în caz de urgență și în pofida faptului că SMURD formulase anterior o ofertă privind operarea gratuită și conform scopurilor programului (salvare de vieți și intervenții de urgență) a elicopterului respectiv. 

La data de 01 iulie 2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a pus elicopterul achiziționat din fonduri publice la dispoziția persoanei juridice respective, care nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obținută finanțarea nerambursabilă și achiziționarea elicopterului, schimbând astfel beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația aparatului de zbor respectiv.

Pe această cale, inculpatul a angajat, lichidat, ordonanțat și plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Județului Constanța, suma de 1.082.031,62 lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului”, se mai arată în comunicatul DNA.

Citiți și ROMÂNIA FURATĂ. Dosarul Siutghiol. Cine „a prăbuşit” elicopterul SMURD

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...