Dragnea: CCR spune foarte clar că trebuie stabilit un prag pentru abuzul în serviciu

Data publicării:
ccr ciocanel mic ccr ro

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că decizia Curţii Constituţionale legate de pragul valoric pentru abuzul în serviciu impune Parlamentului şi Guvernului să introducă acest prag, Dragnea apreciind că cei care au ieşit în stradă să protesteze împotriva OUG 13/2017 ”s-au revoltat pe baza unor minciuni”.

”CCR a rămas consecventă, din punctul meu de vedere. Prin decizia de astăzi, a bolduit practic prima decizie care, să zicem voit sau nu, era înţeleasă greşit. Toată discuţia s-a învârtit în jurul acelui prag nenorocit de la abuzul în serviciu şi, bineînţeles, a fost construcţia făcută că acea ordonanţă a fost dată pentru mine. S-a spus asta în România şi în Europa şi America. Curta vine spune încă o dată şi spune mult mai clar şi explicit că Parlamentul este obligat să stabilească un prag valoric şi intensitatea vătămării”, a declarat Liviu Dragnea.

El a afirmat că, deşi nu este supărat pe cei care au luat parte la protestele antiguvernamentale din februarie, manifestaţiile au fost generate de denaturarea deliberată, în unele cazuri, a realităţii. ”S-au revoltat pe baza unor minciuni. Nu sunt supărat pe cei care au ieşit (...) A fost un exemplu foarte clar de manipulare”, a mai spus Dragnea.

Curtea Constituţională explică, într-un comunicat de presă, că impunerea unui prag valoric în ceea ce priveşte abuzul în serviciu este de competenţa Parlamentului, reiterând astfel considerentele din decizia 405/2016, precizând că reglementarea valorii pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de abuz în serviciu este necesară pentru delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Cum arată acum fostul iubit și coleg al lui Cameron Diaz din „There's Something About Mary”. Matt Dillon are...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
VIDEO Piloții ucraineni au încheiat în SUA antrenamentele pe F-16. Când vor ataca Rusia?
Digi FM
Un ofițer de poliție din Londra a fost concediat pentru insulte rasiste la adresa unei colege românce
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Dwayne Johnson, greu de recunoscut cu păr bogat, fără tatuaje și cu un chip diferit. Machiat perfect pentru a...
UTV
Motivul real al divortului dintre CRBL si Elena Viscu. Fosta sotie a artistului face haz de necaz: “Suntem in...