Dragnea: Va exista prag pentru abuzul în serviciu. Parlamentul va decide valoarea

Data publicării:
dragnea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat miercuri, la Antena 3, că nu se poate să nu existe un prag al prejudiciului în cadrul infracţiunilor de abuz în serviciu, dar valoarea acestuia va fi stabilită în Parlament, în baza proiectului de lege elaborat de Ministerul Justiţiei, urmând totodată să aibă loc şi o amplă dezbatere cu privire la această chestiune.

dragnea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Aşa cum au spus şi mulţi magistraţi, nu este corect ca să se lase la aprecierea judecătorului să decidă dacă se poate decide un prag sau nu. Pe de altă parte, ministrul Justiţiei nu este şeful Parlamentului. Parlamentul va decide, pe baza acelui proiect de lege, în consonanţă cu decizia Curţii Constituţionale, cu deciziile CCR, care este calea corectă de urmat”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat dacă ar trebui să existe un prag în privinţa  infracţiunilor de abuz în serviciu.

Liderul PSD a ţinut să precizeze că nu se poate să nu existe un astfel de prag, Parlamentul urmând să decidă valoarea acestuia.

„Nu vreau să mă antepronunţ, dar vă spun în seara asta că nu se poate să nu exite un prag, poate să fie un leu, poate să fie 100 lei, poate să fie 1.000 lei. Comisia de la Veneţia, deciziile CEDO au spus lucrul acesta. Avem decizia CCR foarte clară care a spus că sunt obligatorii şi prevederile din încheierea de şedinţă, adică din dispozitiv, dar şi din considerente. Va ajunge proiectul de lege în Parlament şi acolo vom dezbate pe larg”, a conchis Liviu Dragnea. 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, pe 3 aprilie, că proiectul de lege prin care va fi definită infracţiunea de abuz în serviciu în raport cu decizia de anul trecut a Curţii Constituţionale nu va impune un prag valoric, ci judecătorul va decide dacă-l va pedepsi pentru abuz în serviciu pe cel trimis în judecată.

„Avem în acel proiect de lege şi propunerea de modificare a abuzului în serviciu, actualul 297 din Codul Penal, şi nu voi stabili niciun prag. Nici maxim, nici minim. Eram judecător la Curte, sunt membru în Comisia de la Veneţia, dar legiuitorul naţional trebuie să respecte legea fundamentală. Legea fundamentală spune că constituie abuz fapta funcţionarului şi acolo nu se referă la un prag. Îi laşi judecătorului libertatea de a aprecia că o faptă de abuz, cu o anumită consecinţă păgubitoare, este infracţiune sau nu. De aceea, judecătorul are libertatea de apreciere, ţine seama de personalitatea, persoana făptuitorului, de gravitatea faptei, de împrejurarea că este recidivist sau nu, de scopul, de mobilul faptei. Judecătorul poate să dea suspendare în executarea pedepsei, poate să amâne aplicarea pedepsei, după cum procurorul poate să renunţe la urmărirea penală”, a declarat, la Antena3, Tudorel Toader.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...