Elicopter prăbuşit. Ce vor să lămurească procurorii

Data publicării:
elicopter prabusit - 7191575-Mediafax Foto-Adrian Boioglu

 Manevre de resuscitare a uneia dintre victime FOTO: MediafaxFoto

Deja în dosar s-a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă, dar şi pentru nerespectarea şi neasigurarea normelor de securitate în muncă. Se cercetează atât modul în care s-a produs accidentul aviatic, cât şi felul în care s-a intervenit.

Ofiţerii trimişi de la centru vor să afle de ce nu a pornit motorul şalupei care a ajuns la locul incidentului. De asemenea, anchetatorii strâng informaţii despre cum s-a făcut instrucţia periodică a militarilor. Timpii de răspuns la solicitările venite la 112 vor fi şi ei verificaţi.

Anchetatorii vor verifica şi modul în care s-au făcut inspecţiile periodice la maşinile şi echipamentele aflate în dotarea ISU Dobrogea.

Pentru că nu s-a acţionat aşa cum trebuia în cazul accidentului, prefectul judeţului Constanţa şi-a pierdut funcţia. Acesta ar fi trebuit să coordoneze nu numai echipajele de la SMURD, dar şi echipajele locale. De asemenea, comandantul ISU Dobrogea, colonel Viorel Jianu, a fost eliberat din funcţie.

În plus, procurorii DNA Constanţa au deschis un dosar penal privind modul în care Consiliul Judeţean Constanţa a achiziţionat, în 2013, elicopterul trecut ulterior la SMURD. Potrivit raportului medico-legal, pilotul şi copilotul au murit înecaţi. Doctoriţa Laura Vizireanu a murit în urma hipotermiei şi a şocurilor produse în urma accidentului.

Citiţi şi:

Elicopter SMURD prăbușit. Experiment: Mașina Digi24 a ajuns mai repede decât pompierii la lacul Siutghiol

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...