Eroare în dosarul Microsoft. C.T. Popescu: Kovesi să iasă şi să explice

Data actualizării: Data publicării:
agerpres laura codruta kovesi dna 16 10 2015
Foto: Agerpres

Laura Codruţa Kovesi trebuie să iasă şi să explice cum a fost posibilă o asemenea eroare în ancheta Microsoft, care să ducă la situaţia în care şapte foşti miniştri să scape de acuzaţii pe motivul prescrierii faptelor, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi24.

„O asemenea faptă afectează clar imaginea DNA ca instituţie. O ţară întreagă se uită şi se întreabă ce e asta? Dacă s-a găsit o procuroare, Iorga sau alta, să nu ţină seama voit, deci ori din imbecilitate, incompetenţă ori în mod premeditat, căci şi asta e de luat în considerare chiar foarte tare, ca să îi scoată pe aceşti 7 miniştri la liman.

Nu şi-a dat seama un întreg DNA cu Kovesi în frunte, vreme de 4 ani, că erau prescrise infracţiunile respective, au zăcut în dosarul ăla prescrise.

Ar trebui aceşti şapte miniştri să dea în judecatăpe DNA, pentru că patru ani au fost investigaţi în continuare, au fost chemaţi la DNA, pentru că în baza legii nu mai erau în cauză. Nu e vorba de un simplu fapt legat de un procuror, e vorba de întreaga instituţie.

De ce n-a ieşit Kovesi acum? Trebuia să iasă şi să explice aşa ceva. Când ai o asemenea bombă termo-nucleară o pui acolo ca într-un raport obişnuit?

Cine răspunde pentru asta? Până la ce nivel şi ce probleme structurale are DNA astfel încât patru ani a fost posibil să ai o asemenea aberaţie în instituţie şi nimeni să nu se autosesizeze.

Nu se poate trece peste aşa ceva. Dacă Kovesi nu iese acum şi nu explică şi DNA nu reuşeşte să extirpe această tumoră, atunci acest fapt va avea repercusiuni asupra întregii justiţii”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

FOTO: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...