Fosta conducere a Poliției Locale București, trimisă în judecată de DNA

Data publicării:
plmb bun

Ion Ţincu, la data faptelor director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Bucureşti, şi alţi patru şefi de servicii din cadrul acestei instituţii au fost trimişi în judecată miercuri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ion Ţincu, la data faptelor director al Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi abuz în serviciu.

În acelaşi dosar au mai fost deferiţi Justiţiei şi Mihaela Cărnaru, la data faptei şef Serviciu Buget Financiar în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, Gabriel Florin Andrei, la data faptei şef Serviciu Achiziţii Investiţii în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, Carmen Gabriela Barbu, la data faptei şef Serviciu Juridic în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, şi Camelia Ionescu, la data faptei şef Serviciu Contabilitate în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control, toţi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis judecătorilor că, în perioada 2010 - 2011, Ion Ţincu, Mihaela Cârnaru, Gabriel Andrei, Carmen Barbu şi Camelia Ionescu, în calităţile menţionate mai sus, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu (referitoare la coordonarea activităţilor Poliţiei Locale, la verificarea legalităţii cheltuirii bugetului instituţiei menţionate, la verificarea legalităţii achiziţiilor publice, la verificarea legalităţii contractelor încheiate şi la verificarea legalităţii plăţilor), ar fi încheiat cu o societate comercială două contracte şi un act adiţional prin care au fost externalizate, în mod nelegal, serviciile de patrulare, intervenţie, constatare contravenţii şi aplicare sancţiuni.

Mai mult, arată sursa citată, angajaţi ai societăţii respective ar fi fost asimilaţi celor ai Poliţiei Locale din Primăria Capitalei, ei fiind menţionaţi atât în cadrul contractelor, cât şi într-o dispoziţie emisă în mod nelegal de Ion Ţincu drept agenţi ai acestei structuri.

„Prin aceasta, unor angajaţi ai unei societăţi comerciale cu răspundere limitată le-au fost conferite prerogative legate de activităţi ce presupun exerciţiul autorităţii de stat, respectiv portul uniformei şi însemnelor Poliţiei Locale, patrularea, constatarea şi sancţionarea contravenţiilor”, precizează anchetatorii.

DNA mai arată că, în perioada iulie - decembrie 2011, „agenţii” respectivi, în fapt angajaţi ai unei societăţi comerciale, ar fi constatat săvârşirea de fapte contravenţionale şi au aplicat 3.317 amenzi contravenţionale (în valoare totală de 4.698.992 lei).

Procurorii susţin că, prin aceste demersuri, a fost produs Primăriei Municipiului Bucureşti un prejudiciu în cuantum de 380.875,84 euro, reprezentând valoarea contractelor încheiate în mod nelegal, concomitent cu obţinerea de către firma beneficiară a unui folos necuvenit în cuantum de 499.390 lei, stabilit după scăderea cheltuielilor presupuse de desfăşurarea contractelor.

Procurorii informează că în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin Gabrielei Carmen Barbu, Mihaelei Mioara Cărnaru şi lui Gabriel Florin Andrei.

DNA informează că, până la data întocmirii rechizitoriului, Primăria Municipiului Bucureşti nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...