Fostul procuror Mircea Negulescu rămâne în arest. Instanța i-a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive

Data actualizării: Data publicării:
Fostul procuror Mircea Negulescu de la DNA Ploiesti
Fostul procuror Mircea Negulescu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, o cerere făcută de Mircea Negulescu, prin care fostul procuror solicita să-i fie înlocuit arestul preventiv cu o măsură mai uşoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, potrivit Agerpres.

Decizia instanţei nu este definitivă, iar fostul procuror poate face contestaţie în 48 de ore.

Mircea Negulescu se află în arest preventiv din data de 23 iulie, el fiind acuzat că a falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase în două dosare instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul "Tony Blair", care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul premier Victor Ponta.

În acelaşi dosar, fostul ofiţer de poliţie judiciară Mihai Iuliano Iordache este acuzat de complicitate la infracţiunile reţinute în sarcina lui Mircea Negulescu.

"În fapt, primul inculpat, în calitate de procuror de caz la DNA - ST Ploieşti, cu ajutorul celui de al doilea inculpat, ofiţer de poliţie judiciară, ar fi procedat la ticluirea modului de sesizare şi a întregului material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA - ST Ploieşti, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane, ar fi dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 4 persoane, precum şi măsuri neprivative de libertate constând în control judiciar faţă de 3 persoane, despre care cunoştea că sunt nevinovate, şi ar fi determinat judecătorul de drepturi şi libertăţi să dispună, fără vinovăţie, arestarea preventivă a unei persoane în baza materialului probator plăsmuit", susţine Secţia specială de anchetare a magistraţilor.

Totodată, Mircea Negulescu este acuzat că ar fi determinat 4 persoane, "prin corupere, prin constrângere sau prin alte fapte cu efect vădit intimidant", să dea declaraţii mincinoase în cele două dosare instrumentate, ar fi determinat 3 persoane să formuleze, ca urmare a constrângerii exercitate asupra lor, denunţuri cu privire la existenţa unor fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că acestea sunt nereale, ar fi procedat la falsificarea denunţurilor şi a declaraţiilor acestor persoane prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, precum şi la clasificarea denunţurilor ticluite în numele a doi dintre denunţători. 

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pe câți bani cântă la nunți Irina Loghin, în 2024! Suma nu este deloc mică, de ce cere atât
Digi FM
A plecat din țară în urmă cu 20 de ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă. Mesajul unei românce a devenit...
Pro FM
Katy Perry, într-o ținută aurie, transparentă, de mână cu Orlando Bloom. Artista, în lacrimi la ultima ediție...
Film Now
Jane Fonda, fermecătoare la Festivalul de Film de la Cannes. După defilarea pe covorul roșu, actrița de 86 de...
Adevarul
Cum răspund ucrainenii noii legi a mobilizării: „Aș alege străinătatea, aș da mită. Viața mea este pe primul...
Newsweek
Marele actor Jean Constantin a avut trei soții. A fost Cavaler de Malta. De ce a murit sărac?
Digi FM
Nadia Comăneci, declarații despre cum i-a schimbat viața gimnastica: „Sportul mi-a dat o voce pe când aveam...
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
(VIDEO) Travis Scott si iubitul lui Cher au fost implicati intr-o bataie la petrecerea de dupa Cannes 2024