Instanța Supremă sesizează CSM pe fondul acuzațiilor aduse instituției și judecătorilor săi

Data actualizării: Data publicării:
inalta curte

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a decis, luni, sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru a se stabili dacă poziţiile publice exprimate în ultima perioadă la adresa instituţiei şi a judecătorilor ei sunt de natură a afecta independenţa, imparţialitatea sau reputaţia judecătorilor, relatează Agerpres

Potrivit unui comunicat al ÎCCJ transmis AGERPRES, Adunarea generală a judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dezbătut luni unele chestiuni de actualitate privind activitatea instanţei şi poziţiile publice exprimate la adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a judecătorilor ei.

"În urma dezbaterilor care au avut loc s-au hotărât următoarele: emiterea unei adrese către Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea exercitării atribuţiei prevăzute în art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii atunci când, prin diferite atitudini sau afirmaţii publice, sunt afectate independenţa, imparţialitatea sau reputaţia judecătorilor ori se creează suspiciuni nejustificate cu privire la acestea", se precizează în comunicat.

Instanţa supremă mai cere instituţiilor de presă scrisă şi audiovizuală să dea dovadă de echilibru atunci când preiau şi difuzează informaţii, nesusţinute de probe, cu privire la activitatea instanţelor judecătoreşti şi la conduita judecătorilor.

De asemenea, Adunarea generală a decis formularea unui apel către persoanele şi instituţiile care lansează afirmaţii în spaţiul public, în sensul de a prezenta şi probele care le susţin declaraţiile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...