Instanţa supremă, îngrijorată de proiectul de Cod fiscal privind taxarea pensiilor speciale

Data publicării:
PLATA TAXE

Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat marţi că îşi manifestă îngrijorarea faţă de procedura de adoptare a proiectului de modificare a Codului fiscal, care prevede taxarea pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei.

"În şedinţa din data de 30 septembrie 2019, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a manifestat îngrijorarea faţă de procedura de adoptare a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Pix nr. 396/2019). Lipsa unor consultări reale a tuturor categoriilor de destinatari ale căror drepturi sunt vizate în mod direct, contextul şi urgenţa cu care se derulează procedura legislativă, lipsa unor studii de impact asupra efectelor generate de adoptarea proiectului sunt aspecte care nu corespund unor minime exigenţe în materia procedurii de modificare a legilor", se arată într-un comunicat al Instanţei supreme.

În opinia judecătorilor, susţinerea proiectului de lege exclusiv prin prisma unor argumente de natură preponderent financiar-bugetară, potrivit materialelor supuse dezbaterii publice, conduce la soluţii legislative "conjuncturale", care nu au în vedere toate implicaţiile pe termen lung ale unor modificări de substanţă aduse drepturilor vizate.

Printre cei vizaţi de taxarea pensiilor se află şi judecătorii şi procurorii

Pe 18 septembrie, Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă a Ministerului de Finanţe prin care sunt taxate pensiile cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%.

Propunerea legislativă prevede instituirea unei taxe pe veniturile reprezentând pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi şi statute speciale.

"Conform informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii, pentru un număr de 9.312 beneficiari de pensii de serviciu în plată la sfârşitul lunii iunie 2019, din total sume cuvenite în cuantum de 105.706.216 lei, partea suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat bazată pe contributivitate reprezintă aproximativ 16,9%, iar cea fără contributivitate, suportată de la bugetul de stat, reprezintă aproximativ 83,1%. Se constată că în cazul pensiilor mai mari de 10.000 lei lunar componenta bazată pe necontributivitate este dominantă comparativ cu cea bazată pe contributivitate", se arată în expunerea de motive.

Sursa: Agerpres

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...