Ioan Bendei, sub control judiciar

Data actualizării: Data publicării:
usa dna fara scris-1

DNA anunţă că Ioan Bendei, administratorul companiei RCS & RDS la data faptelor cercetate în dosarul lui Dumitru Dragomir, a fost plasat sub control judiciar. Procurorii îl cercetează pentru dare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Comunicatul DNA:

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 448/VIII/3 şi 498/VIII/3 din datele de 5 respectiv 17 mai 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 7 iunie 2017, a inculpatului

BENDEI IOAN, la data faptelor administrator al SC RCS & RDS SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- dare de mită,

- complicitate la spălare de bani.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Bendei Ioan trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat,

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului,

e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Bendei Ioan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În vederea confiscării speciale, procurorii anticorupţie au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor ce aparţin societăţilor comerciale BODU SRL (până la concurenţa sumei de 16.771.659 lei) şi RCS & RDS SA (până la concurenţa sumei de 13.714.414 lei).

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Precizările RCS & RDS cu privire la comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie:

„Bunurile RCS & RDS asupra cărora DNA a instituit măsura asigurătorie a sechestrului până la concurenţa sumei de 13,714 milioane de lei (aproximativ 3 milioane de euro) ar putea fi executate, în cazul în care se va constata prin hotărâre judecătorească definitivă vinovăţia RCS & RDS cu privire la pretinsele fapte penale investigate.

Vor fi luate măsurile necesare pentru ca niciuna dintre acţiunile precizate mai sus să nu afecteze în mod semnificativ activitatea RCS & RDS SA.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
Cine sunt cei 1.300.000 pensionari ce nu vor avea pensia imărită următorii ani? Vin procese!
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...