Ioan Stanomir: Preşedintele poate suspenda un ministru împotriva căruia s-a deschis urmărirea penală 

Data publicării:
ionut stanomir captura

DNA a anunțat vineri că ministrul de Finanţe, Darius Vâlcov, este pus sub acuzare pentru trafic de influență. Când era primar în Slatina, acesta lua comision de 20% din contractele publice, susțin procurorii.

Potrivit lui Ioan Stanomir, preşedintele României poate, conform Constituţiei, să suspende un ministru împotriva căruia s-a deschis urmărirea penală.

„Preşedintele poate, subliniez, poate suspenda un ministru împotriva căruia s-a deschis urmărirea penală. Ţinând seama de natura faptelor pe care domnul Darius Vâlcov este acuzat că le-a comis, prezenţa sa în fruntea unui minister precum cel pe care îl coordonează acum nu se mai justifică. Aş spune că este o incompatibilitate morală şi juridică”, a spus specialistul în drept constituţional.

„Datoria preşedintelui, ca garant al Constituţiei, este să dispună suspendarea din funcţie. Sunt fapte de corupţie care pun un semn grav de întrebare asupra capacităţii ministrului Vâlcov de a-şi îndeplini cu bună-credinţă atribuţiile. Este ca şi cum lupul ar fi pus paznic la stână”, a mai spus Ioan Stanomir.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...