Judecătoarea Georgeta Barbălată nu poate justifica 70.000 de euro

Data publicării:
georgeta barbalata medioafax

FOTO: MEDIAFAX

Judecătoarea Georgeta Barbălată, de la instanţa supremă, unde a ocupat și funcția de purtător de cuvânt, a fost condamnată în mai la patru ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea infractorului. Decizia nu este definitivă. În același dosar, foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, precum şi pe fostul şef al SIPI Ilfov Mihai Vlad au fost achitați.

Georgeta Barbălată a fost acuzată că, în 10 iulie 2012, a aflat că procurorii DNA au solicitat instanţei supreme autorizarea percheziţiilor la domiciliile lui Mihai Vlad, George Bălan şi Marcel Sâmpetru, în dosarul în care cei trei erau cercetaţi penal. Judecătoarea l-ar fi avertizat pe Mihai Vlad prin intermediul altei persoane că domiciliul său ar putea să fie percheziţionat şi că are probleme legate de Bălan, Sâmpetru şi DNA, asigurându-i astfel timpul necesar pentru a distruge şi ascunde documente şi obiecte compromiţătoare ce ar fi putut constitui mijloace de probă.

De asemenea, judecătoarea ICCJ Georgeta Barbălată ar fi dispus emiterea unor mandate de siguranţă naţională pe numele unor persoane, la solicitarea Serviciului Român de Informaţii (SRI), apoi i-ar fi divulgat lui Mihai Vlad date referitoare la persoanele care făceau obiectul de cercetare al structurilor informative.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita