Magistrații au admis cererea de eliberare condiționată a lui Cristian Borcea

Data actualizării: Data publicării:
cristian borcea inquam octav ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au decis, miercuri, să admită cererea lui Cristian Borcea de eliberare condiționată, soluția instanței nefiind definitivă.

„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Borcea Cristian. Dispune liberarea condiţionată a petentului condamnat de sub puterea MEPI nr. 132/2019 emis de Curtea de Apel Bucuresti Sectia I Penal. (...) Măsura dispusă se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta magistraților Judecătoriei Sectorului 4.

Cristian Borcea a mărturisit, marți, în fața instanței care a judecat eliberarea lui condiționată, că a muncit tot timpul și a participat la toate cursurile, programele și activitățile, chiar și când era în carantină, și i-a rugat pe judecători să aprobe eliberarea sa.

Avocatul lui Cristian Borcea a spus, în fața instanței, că fostul acționar de la Dinamo a depășit cu doi ani fracția pe care trebuia să o ispășească, chiar dacă era cunoscut ca fiind cardiac și chiar operat pe cord deschis.

Potrivit avocatului, Cristian Borcea a dat dovadă de îndreptare, pentru că nu a fost niciodată sancționat și a fost recompensat lunar gradual cu suplimentarea convorbirilor telefonice și online, a primit vizite mai multe și permisii de părăsire a penitenciarului, clientul său respectând programul de revenire în penitenciar. De asemenea, Borcea a fost implicat în toate proiectele social-educative pentru revenirea în societate.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai

Mai mult, a spus avocatul lui Borcea în fața instanței, au fost plătite toate sumele de bani din prejudiciul dosarului și cheltuielile judiciare la nici două săptămâni după încarcerare.

De cealaltă parte, procurorul a spus, în fața instanței că cererea de eliberare trebuie respinsă, fiind de părere că este o problemă în privința calculului liberelor compensatorii.„Comisia nu a verificat dacă acest cadru s-a făcut la întreaga perioadă a încarcerării sau s-a scăzut numărul zilelor când a stat în libertate. Sesizăm un dublu beneficiu, a avut zile libere ca recompensă, dar numărul zilelor compensatorii a fost stabilit fără să scadă zilele când el a fost în libertate. Este un interes deosebit din partea societății de a percepe în concret faptul că a intervenit reeducarea condamnatului, o dovadă este interesul mass media. Apreciem că condamnatul nu oferă garanția dovezilor de îndreptare și respect față de muncă și normele sociale”, a spus acesta.

De asemenea, potrivit procurorului, în urma reîncarcerării lui Borcea, nu se îndeplinesc condiții de eliberare, acesta fiind de părere că trebuiau evidențiate aspecte noi care să ducă la concluzia că „stăruința în muncă și reeducare, timpul petrecut în spatele gratiilor nu reprezintă perioada relevantă”.

Cristian Borcea a mai avut o cerere de eliberare în luna mai, însă Tribunalul București a respins-o.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...