Mărturia unei angajate fictiv: "Eu mă bucur de procesul ăsta, pentru că așa simt că mă eliberez de Dragnea și de trecut"

Data actualizării: Data publicării:
dragnea

Una din angajatele fictiv de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teloerman a povestit în luna martie cum i-a oferit PSD postul de la instituţia de stat. 

"Încerc să păstrez o atitudine pozitivă față de Dragnea, chiar dacă uneori mi-e foarte greu, dar nu vreau să am resentimente. Eu mă bucur de procesul ăsta, pentru că așa simt că mă eliberez de Dragnea și de trecut. Vreau să-mi ispășesc fapta, pentru că așa simt că-mi pot ușura sufletul. Dacă o să rămân în libertate, o să-mi văd de copil și o să-mi dezvolt proiectele culturale. Orice ar fi, nu mai vreau să știu, după experiența asta, că există politică pe lume", povestea, acum trei luni, Anisa Stoica, într-un interviu acordat publicaţiei locale Liber în Teleorman. Anisa Stoica s-a ocupat mai mulţi ani de strategia de comunicare a PSD Teleorman, fiind în schimb plătită din banii Direcției pentru Protecția Copilului Teleorman.

CITEȘTE ȘI: Liviu Dragnea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare plus interzicerea unor drepturi

Întrebată, la un moment dat, de reporter dacă se teme de liderul PSD, Anisa Stoica a răspuns: "Atunci, când lucram pentru el, îmi era frică de el, pentru că era un om foarte sever. Acum îmi e frică de el, pentru că e un om foarte puternic…".

Articolul integral - AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...