Ministrul justiției: Decizia lui Puiu Popoviciu de a se preda trebuie privită cu prudență

Data publicării:
puiu popoviciu digi24

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat joi că trebuie privit cu prudență actul omului de afaceri Puiu Popoviciu de a se preda autorităților londoneze, pentru că, dacă scopul ar fi fost acela de a se preda autorităților române, acesta ar fi putut să meargă la ambasadă, relatează Agerpres.

„Imediat după momentul în care Puiu Popoviciu s-a predat autorităților judiciare londoneze am avut mai multe intervenții telefonice și spuneam să privim cu prudență actul lui Puiu Popoviciu de a se pune la dispoziția autorităților judiciare londoneze și să vedem care este scopul acelui fapt. Pentru că, dacă scopul ar fi fost acela de a fi predat autorităților judiciare române, sigur, putea să urce în avion să vină acasă, sigur, putea să meargă la ambasadă să spună: mă pun la dispoziția autorităților judiciare, intru sub puterea mandatului de arestare”, a declarat Tudorel Toader la Ministerul Justiției.

„De aceea spuneam atunci (...) să privim cu prudență, să vedem care este motivul, mobilul ce i-a determinat la această predare. Acum am văzut care este scopul, de a rămâne sub protecția autorităților judiciare engleze”, a adăugat Tudorel Toader.

El a precizat că la Ministerul Justiției a transmis deja autorităților engleze mandatul de arestare emis de Curtea de Apel București.

„(...) Anglia este țară membră a UE, avem decizia-cadru, avem Legea 302 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și aici devin incidente prevederile referitoare la punerea în executarea a mandatului european de arestare. La Ministerul Justiției am primit informarea de la Curtea de Apel emitentă a mandatului, mandatul a fost transmis autorităților judiciare din Anglia de către autoritatea emitentă, Curtea de Apel, ceea ce înseamnă că este vorba despre o punere în executare a unui mandat de arestare. Autoritățile judiciare engleze vor verifica mandatul de arestare și vor decide în consecință. Ceea ce înseamnă la momentul la care vorbim autoritățile judiciare londoneze sunt sesizate cu punerea în executare a mandatului european de arestare”, a menționat ministrul justiției.

Pe 3 august, omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul „Băneasa”. Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost reținut luni de către London Motropolitan Police, informează IGPR. Schimbul de date și informații a avut loc prin CCPI — Biroul SIRENE. Potrivit sursei citate, în prezent se derulează procedura legală în astfel de situații.

Întrebat dacă are informații de la autoritățile britanice conform cărora Puiu Popoviciu ar încerca să obțină azil politic, ministrul Tudorel Toader a spus că e prematur să se știe acest lucru, pentru că autoritățile britanice nu au stabilit încă un termen de judecată pentru mandatul de arestare, or abia atunci pot fi formulate cereri din partea inculpatului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...