Mircea Badea a pierdut definitiv procesul cu Horia Georgescu, fostul șef al ANI. Îi va plăti despăgubiri

Data publicării:
avocatul poporului ciocanel facebook

 

Secţia a IV-a civilă a Curţii de Apel a respins recursurile intentate în această cauză. Rămâne, astfel, valabilă decizia luată de instanţa de apel – Tribunalul Bucureşti.

Horia Georgescu a cerut despăgubiri în instanţă după ce Mircea Badea, realizatorul emisiunii „În gura presei” a folosit la adresa sa apelative precum „ochelărică”, „giumbix”, „onanist”, „penibil” și „slugă băsistă”.

În cererea de chemare în judecată, Horia Georgescu cerea daune de la Mircea Badea şi SC Antena 3 în cuantum de 40.000 de euro pentru atingeri aduse drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine, viaţă privată.

Procesul a fost deschis la Judecătoria sectorului 1 şi s-a finalizat cu pierderea lui de către Mircea Badea. În decembrie 2013, Judecătoria a decis că Georgescu ar trebui să primească despăgubiri în valoare de 5.000 de euro şi că decizia trebuie să fie prezentată în cadrul emisiunii „În gura presei”.

Un an mai târziu, în decembrie 2014, în faza apelului, Tribunalului București a redus suma pe care o are de plătiti Mircea Badea (de la 5.000 de euro la 2.000 de euro) și a menținut decizia ca sentința să fie citită în emisiunea „În gura presei”.

Hotărârea a fost atacată cu recurs. În urmă cu două zile, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursurile intentate, rămânând valabilă decizia luată la Tribunalul Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...