Noi critici de la Bruxelles privind situaţia Codruţei Kovesi. Mesajul comisarului pentru Justiţie

Data actualizării: Data publicării:
vera jourova fb icon

Continuă să vină critici de la Bruxelles privind situaţia Laurei Codruţa Kovesi. Vera Jourova, comisar european pentru Justiţie, a dezvăluit că i-a transmis ministrului Tudorel Toader să nu i se pună piedici candidatei la şefia Parchetului European.

Vera Jourova, comisar european pe Justiţie: Este o anchetă în desfăşurare, e o situaţie pe care noi nu o comentăm niciodată. În acelaşi timp, am spus că nu vrem ca Laura Codruţa Kovesi să fie impiedicată de la a participa la competiţia pentru funcţia de procuror-şef european.

Reporter: Obstrucţionează această anchetă procesul de selecţie?

Vera Jourova, comisar european pe Justiţie: Până ieri, ea nu a avut voie să iasă din ţară. Noi respectăm prezumţia de nevinovăţie. Deci cum să privim această situaţie? Desigur că privim acest lucru ca pe o obstrucţionare. Am spus şi asta ministrului de Justiţie, când ne-am întâlnit la Bruxelles, că am vrea să vedem că toţi participanţii la această competiţie, din orice ţară, sunt liberi să participe la procesul de selecţie şi nu le sunt puse piedici de nimeni, nici chiar de ţara lor, de exemplu.

Vera Jourova: Activarea articolului 7 în cazul României, o măsură pe care nu am ezitat să o luăm în cazul Poloniei

Comisia Europeană nu discută încă despre activarea articolului 7 în cazul României, însă acest lucru depinde de ceea ce se va întâmpla zilele următoare, a declarat, joi, la Bucureşti, comisarul european pentru Justiţie şi Protecţia Consumatorilor, Vera Jourova.

"Nu voi specula pe această temă. Domnul Timmermans (prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans n.r.) a fost destul de clar ieri că vrem să vedem rezultate pozitive ale dialogului nostru. Pentru noi, aceste două ordonanţe sunt paşi spre o direcţie foarte greşită şi aşteptăm reacţii din partea Guvernului, sperând că Guvernul va reveni pe drumul normal care a fost atât de pozitiv şi de succes în ultimii zece ani. Nu voi specula care vor fi paşii următori, dar va fi o reacţie", a spus ea.

Întrebată dacă Comisia Europeană se gândeşte la activarea articolului 7 în cazul României, oficialul european a afirmat: "Nu încă, dar este o măsură pe care, după cum ştiţi, nu am ezitat să o luăm în cazul Poloniei".

Jurnaliştii au insistat să afle dacă există acest risc pentru România în prezent. "Trebuie să discutăm în continuare şi depinde de ceea ce se va întâmpla în România zilele următoare", a răspuns Jourova.

"Statul de drept, imparţialitatea sistemului judiciar nu sunt doar aspecte interne, ci sunt o problemă europeană. Există standarde care trebuie respectate în toate statele. Aşa cum am spus, încă sperăm că dialogul va aduce rezultatele pe care le dorim. Ştiu că va avea loc o altă dezbatere între domnul vicepreşedinte Timmermans şi doamna prim-ministru Dăncilă şi sperăm că vom ajunge la un rezultat pozitiv", a susţinut ea.

Referitor la referendum, Jurova a arătat că, personal, crede în utilitatea instrumentelor directe de democraţie, însă aceasta este o decizie a statului pe care nu o comentează.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Cine sunt cei 1.300.000 pensionari ce nu vor avea pensia imărită următorii ani? Vin procese!
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Nicu Covaci a fost internat din nou la ATI la Spitalul Judetean Timisoara. Mesajul transmis de colegii de la...