O asociație a judecătorilor cere CE să nu lase Guvernul să taie 1.500 de posturi vacante din Justiție

Data actualizării: Data publicării:
reprezentare statuie justitie
Foto: Getty Images

Asociaţia Forumul Judecătorilor a anunţat că va face apel la Comisia Europeană împotriva intenţiei Guvernului de a adopta o ordonanţă de urgenţă prin care să fie anulate peste 1.500 de posturi vacante de judecător şi procuror, deoarece această măsură va conduce la blocarea activităţii instanţelor şi a parchetelor, care în prezent funcţionează la limita de avarie, potrivit Agerpres. 

„Intenţia Guvernului României de a adopta o ordonanţă de urgenţă prin care să anuleze peste 1.500 de posturi vacante de judecător şi procuror încalcă atât obligaţiile asumate de România prin PNRR, recomandările din Raportul din iulie 2023 al Comisiei Europene privind statul de drept, respectiv Regulamentul privind un regim general de condiţionalitate pentru protecţia bugetului Uniunii şi afectează buna funcţionare şi independenţa sistemului judiciar, statul român riscând pierderea tuturor fondurilor europene”, susţine Asociaţia într-un comunicat de presă. 

În spaţiul public se discută în ultimele zile proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pe care Guvernul îl propune în vederea reducerii cheltuielilor bugetare. 

Conform art. VI al acestui proiect normativ, numărul de posturi vacante, neocupate, fără personal încadrat, din statele de funcţii aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă se anulează în toate autorităţile publice de interes central şi local, fără a distinge autorităţile judiciare şi fără a stabili excepţii indubitabile. 

În opinia Forumului Judecătorilor, măsura anunţată de Guvern va duce la epuizarea magistraţilor, deoarece instanţele şi parchetele funcţionează în prezent cu mai puţin de 50% din personalul prevăzut. 

„În atare condiţii, intenţia Guvernului României de a adopta o ordonanţă de urgenţă prin care să anuleze peste 1.500 de posturi vacante de judecător şi procuror încalcă atât obligaţiile asumate de România prin PNRR, recomandările din Raportul din iulie 2023 al Comisiei Europene privind statul de drept, respectiv Regulamentul privind un regim general de condiţionalitate pentru protecţia bugetului Uniunii şi afectează buna funcţionare şi independenţa sistemului judiciar, date fiind supraîncărcarea şi epuizarea magistraţilor, instanţele solicitând repetat mărirea schemelor de personal, statul român riscând astfel pierderea tuturor fondurilor europene. 

Tăierea posturilor vacante ar conduce practic la blocarea activităţii instanţelor şi a parchetelor care în prezent funcţionează la limita de avarie, având deja un deficit imens de personal, multe din acestea cu mai puţin de 50% din personalul din scheme, ceea ce s-ar răsfrânge, în final, asupra operativităţii şi calităţii actului de justiţie”, spun judecătorii. 

Magistraţii români adresează un apel Comisiei Europene, în sensul îndeplinirii rolului de garant al aplicării tratatelor. 

„Statul de drept este una dintre valorile fundamentale ale Uniunii, consacrate în articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, condiţie prealabilă pentru protejarea tuturor celorlalte valori fundamentale ale Uniunii, inclusiv a drepturilor fundamentale şi a democraţiei. Respectarea statului de drept este esenţială pentru însăşi funcţionarea Uniunii Europene. Esenţa statului de drept este protecţia jurisdicţională efectivă, care necesită sisteme naţionale de justiţie independente, eficiente şi de calitate”, transmite Asociaţia Forumul Judecătorilor.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...