Poliţist condamnat la închisoare pentru că a condus zece ani fără permis

Data publicării:
ciocanel

 

Potrivit portalului instanțelor de judecată, polițistul Luigi Cazan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere în formă continuată, în perioada iulie 1993 - martie 2013, dar și pentru fals în declarații în formă continuată, relatează Mediafax.

Astfel, Luigi Cazan, care a lucrat vreme îndelungată în cadrul IPJ Buzău, fiind inclusiv șef de post la Poliția Merei, a condus pe drumurile publice, timp de zece ani, fără a avea carnet. El a condus în tot acest timp atât mașina personală, cât și autoturismul de serviciu ce-i fusese încredințat. Totodată, nici din cadrul IPJ Buzău nu i-ar fi fost cerute, în acest timp, documente care să ateste că poate conduce mașina Poliției pe drumurile publice, deși la controalele periodice la care sunt supuși agenții de Poliție se solicită inclusiv permisul pentru cei cărora li se încredințează autoturisme de serviciu.

Bărbatul a fost prins în anul 2013 în urma unui control intern declanșat ca urmare a unei sesizări potrivit căreia șeful de post din localitatea Merei ar conduce mașina de serviciu fără a avea permis. La un moment dat, polițistul a declarat că, de fapt, el are permis, însă documentul este pierdut.

Potrivit deciziei magistraţilor Judecătoriei Buzău, Luigi Cazan a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere în formă continuată, în perioada iulie 1993 - martie 2013. Totodată, poliţistul a fost condamnat la un an de închisoare pentru fals în declaraţii, în formă continuată, în perioada 11 martie 2009 - 3 aprilie. Instanţa a contopit cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani închisoare.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Pentru că reclamația în cazul polițistului din Merei s-a confirmat, șefii Politiei Buzău au decis, la acel moment, să extindă verificările și la ceilalți agenți. Astfel, în urma verificărilor s-a stabilit că și adjunctul șefului de post din Lopătari a condus ani la rând fără să aibă carnet, acesta fiind condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare.

În prezent, niciunul dintre cei doi poliţişti nu mai lucrează în cadrul IPJ Buzău. Întrucât o condamnare ar fi atras excluderea din Poliție, cei doi bărbaţi au decis să se pensioneze medical.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...