Ponta: Nu vreau să dau în judecată statul, ci persoana Uncheșelu

Data publicării:
victor ponta microfon facebook
Foto: Facebook

Fostul premier Victor Ponta afirmă, după ce procurorul Jean Uncheşelu a înaintat o cerere prin care solicită încetarea activităţii la DNA, că acesta a greșit și trebuie să plătească.



„Nu mă interesează să mă răzbun - nu cred în răzbunare şi nu am patimă contra nimănui/cred însă în dreptate şi în faptul că cel care a greşit trebuie să plătească (altfel şi el şi alţii fac din nou greşeli şi vor distruge viaţa altor oameni)! Nu vreau să dau în judecată statul român ci persoana Jan Uncheşelu, ca să plătească cel vinovat şi nu statul - banii pe care îi solicităm de la Uncheşelu îi vom dona unui ONG care luptă pentru o justiţie independentă şi corectă!”, a scris Ponta, vineri, pe Facebook.

Procurorul Jean Uncheşelu a înaintat o cerere Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care solicită încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit ordinii de zi a şedinţei Secţiei pentru procurori din 12 iunie, se va lua în discuţie „Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind cererea formulată de procurorul Jean Nicolae Uncheşelu de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie şi continuare a activităţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova”.

În aceeaşi şedinţă vor fi luate în discuţie şi cererea de încetare a activităţii la DNA formulată de procurorul Ciprian Vasile Dominte şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, dar şi cea a procurorului Ioan Ulici.

FOTO: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...