Preşedintele CJ Constanţa, urmărit penal de DNA. Ar fi luat mită plante decorative şi lucrări de amenajare a grădinii

Data publicării:
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, este urmărit penal de procurorii DNA. Foto: Facebook/ Mihai Lupu

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, este urmărit penal de procurorii DNA, sub acuzația de luare de mită. Acesta ar fi primit de la un om de afaceri plante decorative şi lucrări de amenajare a grădinii. În schimb, primea informații pentru a câștiga licitații.

În dosar mai sunt urmăriți penal Directorul Direcției județene pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, Ermil Chelariu, şi doi funcţionari din primăriile Năvodari şi Mangalia – Adrian Constantin și Adrian Roșu.

Potrivit procurorilor, „în perioada martie – aprilie 2023, suspecții Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian și Roșu Adrian, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câștige mai multe licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior”.

„Pentru „ajutorul” acordat, suspecții Lupu Mihai, Chelariu Ermil și Roșu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor”, mai spun procurorii.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane, precizează DNA.

Lupu a scris pe Facebook că a fost audiat de procurorii DNA, în legătură cu ancheta desfăşurată în cazul directorului Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat, Ermil Chelariu.

„Am dat curs, astăzi, solicitării DNA Constanţa, în legătură cu ancheta efectuată în cazul domnului Ermil Chelariu, director în cadrul Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat – Autoritatea Judeţeană de Transport. Cu intenţia de a sprijini investigaţiile în curs, am răspuns la toate întrebările procurorilor în legătură cu speţa în cauză”, a scris el.

„Am mai spus şi o repet. Nimeni nu este mai presus de lege. Nu voi tolera nicio formă de abuz, de favorizare, aranjament sau atribuire incorectă a contractelor. Reafirm angajamentul meu ferm faţă de transparenţă, responsabilitate şi atribuire corectă a contractelor. Constănţenii trebuie să ştie în permananţă ce se întâmplă cu banii lor. Subliniez, de asemenea, importanţa cooperării între instituţiile statului pentru asigurarea eficienţei sistemului judiciar”, a adăugat Lupu.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...