Procurorii propuși de Victor Ponta vor fi audiați de CSM peste aproape două luni

Data publicării:
SEDIU CSM membricsm.ro

CSM a anunțat că adresa ministrului interimar al Justiției trimisă azi a fost înregistrată, iar până la sfârșitul lunii aprilie candidaților li se va cere să trimită documentate relevante. Astfel, vor fi puse în dezbatere publică CV-urile, proiectele și alte documente ale acestora, urmând ca în datele de 28,29 și 30 mai să aibă loc audierile.

Ca și precedentele audieri – când CSM a dat aviz negativ propunerilor făcute de fostul ministru al Justiției, Mona Pivniceru – și acestea vor fi transmise public, în direct, a precizat Monica Prejmereanu, purtător de cuvânt al CSM.

Calendarul audierilor

Secţia pentru procurori a CSM a avut pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, printre altele, stabilirea calendarului pentru examinarea propunerilor pentru numirea în funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public.

Potrivit calendarului astfel stabilit, în perioada 3 - 30 aprilie, vor fi solicitate documentele ce trebuie să însoţească candidaturile şi vor fi procesate aceste documente cerute de lege şi regulament.

Ulterior, până în 21 mai, vor fi puse în dezbatere publică proiectele de management ale candidaţilor şi vor fi făcute verificări asupra celor înscrişi în cursa pentru funcţiile de conducere.

Între 21 şi 28 mai, vor fi analizate rezultatele demersului anterior (dezbatere publică a proiectelor şi verificarea candidaţilor), iar în zilele de 28, 29 şi 30 mai va avea loc intervievarea candidaţilor, potrivit calendaruluui.

Avizele CSM vor fi transmise Ministerului Justiţiei la 3 iunie, se precizează în calendar.

Cine sunt cei audiaţi

Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Propunerile au fost avansate miercuri dimineaţa de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Procedura de selecţie pentru funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public va fi reluată după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a respins, în 22 noiembrie 2012, pe candidaţii Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie, propuşi de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, pentru funcţiile de procuror general al României şi şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, votul fiind previzibil de la debutul şedinţei. Ulterior, preşedintele Traian Băsescu a respins cele două propuneri.

Procedura de selecţie a procurorilor şefi a fost impusă de Comisia Europeană după ce voci au reclamat la Bruxelles tentativa politicului de a-şi impune controlul asupra Justiţiei.

Potrivit legii, ministrul Justiţiei este cel care face propunerea de numire a procurorului şef, CSM dă un aviz consultativ, iar preşedintele ţării este cel care emite decretul de învestire în funcţie. Concret, este atributul exclusiv al ministrului de a face propunerea, care poate fi respinsă doar o dată, conform unei decizii a Curţii Constituţionale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...