Reacţia Guvernului la Raportul MCV

Data publicării:
Ana BIRCHALL_02_INQUAM_George_Calin

Raportul MCV, dat publicităţii astăzi de Comisia Europeană, este unul bun, consideră Guvernul. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a declarat că executivul apreciază faptul că documentul Comisiei Europene precizează că nu poate fi invocat în discuţiile referitoare la Spaţiul Schengen. Aceasta a dat asigurări şi că toate recomandările Comisiei Europene vor fi puse în practică.

Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene:

Raportul de astăzi este unul bun, confirmând existenţa unui incontestabil parcurs pozitiv al evaluărilor sistemului judiciar român. În acest sens sunt menţionate, încă din primele paragrafe ale documentului, aspectele ce ţin de sustenabilitatea procesului de reforma şi consolidarea sistemului judiciar. Vom continua să implementăm recomandările care acoperă acţiuni care sunt deja în curs de operaţionalizare sau cele care au o perspectivă temporală intrinsecă. Şi mă refer aici, de exemplu, la implementarea strategiei naţionale anticorupţie 2016 – 2020. Apreciem în mod deosebit şi faptul că în acest raport, pentru prima dată, se menţionează explicit natura distinctă MCV-ului şi necesitatea de a evita orice corelări cu deciziile din cadrul altor politici ale Uniunii Europene, cum ar fi, de exemplu, aderarea la Spaţiul Schengen sau fondurile structurale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta