Reacția lui Sorin Blejnar la condamnarea definitivă de cinci ani de închisoare

Data actualizării: Data publicării:
blejnar capturac crop

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar a fost condamnat definitiv marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani de închisoare, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, decizia fiind definitivă.

Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a predat marţi după-amiază la Poliţie, de unde e dus cu duba la Penitenciarul Rahova. Aici, după întocmirea documentelor, el va sta o perioadă în carantină.

„Acum merg către penitenciar să mă predau. Este o decizie nedreaptă. Nu mă aşteptam la aşa ceva”, a declarat el pentru Antena 3, potrivit News.ro.

Sorin Blejnar a mai susținut că a fost condamnat fiind nevinovat şi că „cineva încă îl iubeşte” pe Mircea Negulescu - "Portocală", fostul procuror care a instrumentat acest dosar.

„Atâta timp cât nu am făcut faptele pentru care astăzi am fost condamnat, eu nu m-am întâlnit cu niciunul dintre denunţători, nu am luat banii, nu am făcut absolut nimic, cred că la dosarul cauzei există indicat cu exactitate destinatarul banilor, se văd banii acolo, cine i-a luat. O să mă îndrept spre instituţia statului numită puşcărie ca să mă predau, o să-mi ispăşesc pedeapsa şi cu asta basta. Sperăm că undeva, cândva, cineva îşi va da seama că am fost condamnat pe nedrept”, a afirmat Sorin Blejnar, marţi, într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune B1.

Întrebat de ce crede că s-a ajuns la o condamnare în cazul său, având în vedere că susţine că este nevinovat, fostul şef al ANAF a spus că „cineva din structurile statului încă îl iubeşte pe Portocală”, referindu-se la Mircea Negulescu, cel care a instrumentat acest dosar.

„Probabil ca să aibă câştig de cauză celebrul Portocală, procurorul care mi-a instrumentat în mod abuziv acest dosar. Cineva încă-l iubeşte în structurile statului. Pe nişte invenţii de-ale lui Portocală să ajungi să faci cinci ani de închisoare, mie mi se pare halucinant, dar suntem în România şi nu mai am niciun fel de comentariu de făcut”, a spus Sorin Blejnar.

 

De ce a fost condamnat Sorin Blejnar

În acest dosar, Sorin Blejnar a fost trimis în judecată în 16 decembrie 2016, pentru trafic de influenţă. Potrivit procurorilor, în 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, Sorin Blejnar a acceptat din partea omului de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă promisiunea de a-i oferi 20 la sută din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate.

În schimbul banilor, Blejnar i-a cerut lui Dan Stroe, pe atunci director de achiziţii şi investiţii publice în ANAF, să ia măsuri astfel încât firma Romsys, controlată de Berdilă, să primească acele contracte. În schimb, în perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012, Sorin Blejnar şi subalternul său ar fi primit 13.172.520 de lei, printr-o firmă ”fantomă” controlată de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.

Din această sumă, lui Blejnar i-ar fi revenit 12.513.894 de lei, respectiv aproximativ trei milioane de euro, au scris procurorii în actul de sesizare a instnaţei. Anchetatorii susţin că Sorin Blejnar ar fi folosit cinci firme de tip fantomă, ai căror asociaţi sunt cu precădere cetăţeni arabi, pentru a scoate din bancă cele aproximativ trei milioane de euro primite drept mită de la societatea în favoarea căreia a intervenit pentru câştigarea a două contracte cu ANAF.

Fostul director de achiziţii şi investiţii publice din ANAF Dan Stroe le-a spus procurorilor DNA Ploieşti că a dus mita provenită din contractele încheiate de ANAF cu firma Romsys în biroul lui Blejnar. Banii i-ar fi fost duşi lui Blejnar în cutii de hârtie de copiator.

În 15 aprilie, Blejnar a fost achitat definitiv în dosarul „Motorina”, în care a fost judecat pentru evaziune fiscală şi constituirea unui grup organizat

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...