Ridicarea imunității Elenei Udrea, discutată și votată săptămâna viitoare

Data publicării:
udrea medaifax crop-1

Actualizare 14.55. 

Întâlnire "în regim de urgenţă" a deputaţilor din Comisia juridică

Deputaţii din Comisia juridică se vor întâlni "în regim de urgenţă", duminică, la ora 16.30, pentru a discuta cele două solicitări ale DNA referitoare la încuviinţarea arestării deputatului Elena Udrea, a spus joi preşedintele Comisiei, Bogdan Ciucă.

"Având în vedere că ni s-a dat termen trei zile, azi, de la Biroul Permanent, pentru a da rapoarte la cele două solicitări, Comisia juridică a hotărât ca duminică, la ora 16.30, să ne întâlnim în regim de urgenţă, pentru dezbaterea acestor solicitări de la Biroul Permanent, ca să putem pune la dispoziţia Biroului Permanent luni dimineaţa cele două rapoarte", a declarat Ciucă pentru Mediafax.

Acesta a mai spus că, din câte a înţeles de la Biroul Permanent, una dintre cererile DNA privind-o pe Udrea se referă "la începerea urmăririi penale, iar alta la arestare".


Valeriu Zgonea: „Biroul Permanent s-a întrunit de urgență. Suntem în sesiune și am luat deciziile care sunt legale. Am dat cele două dosare noi la Camera Deputaților și le-am dat voie să lucreze vineri, sâmbătă și duminică. (...) Raportul venit de la comisia juridică de începere a urmăririi penale și, sub rezerva primirii celor două raporturi pe care le-am primit acum în dosar și le-am trimis la juridică. Este o situație excepțională, nu s-a mai întâmplat. Are două cereri de ridicare a imunității și începere a urmăririi penale.

Procurorii anticorupţie au cerut de două ori arestarea Elenei Udrea. Aceștia consideră că au probe suficiente pentru acuzaţiile de spălare de bani şi luare de mită, în dosarele Microsoft şi Gala Bute.

Comunicatul DNA:

În completarea comunicatelor 192 din 3 februarie, 182 și 184 din 2 februarie 2015, privind suspiciunea săvârșirii unor fapte de corupție în legătură cu organizarea și finanțarea unei gale internaționale de box profesionist, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

La data de 4 februarie 2015, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe celor de corupție au dispus extinderea cercetărilor față de UDREA ELENA GABRIELA, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării:

1. Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de UDREA ELENA GABRIELA pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. 

2. ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului de UDREA ELENA GABRIELA pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu; tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene; folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite; luare de mită.

Faptele au legătură cu atribuirea și folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în perioada 2010 – 2012. 

Prezentele cereri intră sub incidența prevederilor Codului de Procedură Penală și ale Constituției României, prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale, respectiv încuviințarea arestării preventive, beneficiază de prezumția de nevinovăție”.

Citiți și: DNA cere aviz pentru arestarea Elenei Udrea în dosarele Gala Bute și Microsoft. A fost denunțată de Dinu Pescariu, spun procurorii
Elena Udrea, la Comisia Juridică. Aviz pozitiv pentru începerea urmăririi penale

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Millie Bobby Brown, prima apariție după ce s-a căsătorit în secret cu fiul lui Jon Bon Jovi. Actrița și Jake...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Jada Pinkett Smith, în rochie transparentă la premiera filmului soțului înstrăinat. E despărțită de 8 ani de...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...