Şapte persoane implicate în dosarul falsificatorilor de carduri au fost arestate

Data publicării:
card-57767
 

Tot vineri, au mai fost arestaţi alţi 16 inculpaţi din acest dosar, printre care şi Tică Gheară, fratele lui Nicu Gheară. Deciziile instanţei nu sunt definitive, ele putând fi atacate cu recurs la Tribunalul Bucureşti. 

Toţi cei arestaţi fuseseră reţinuţi, vineri, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Potrivit procurorilor, grupările infracţionale sunt constituite din peste o sută de persoane, iar liderii au fost identificaţi ca fiind Constantin Gheară, zis Tică, în vârstă de 53 de ani, Romeo Ursu, zis Boenică, de 45 de ani, Lucian Ghiuri, zis Piticu, de 45 de ani, şi Relu Şerban, de 57 de ani.

"În fapt, se reţine că, sub coordonarea acestora, membrii grupărilor au confecţionat aparatură de skimming, echipamentele fiind ulterior utilizate în vederea copierii datelor de identificare a mijloacelor de plată electronică utilizate la diferite terminale ATM sau POS-uri, aflate pe teritoriile următoarelor state: Germania, Spania, Elveţia, Portugalia, Franţa, Marea Britanie, Ecuador, Columbia, Austria", a precizat DIICOT.

Datele de identificare copiate erau folosite pentru falsificarea unor mijloace de plată electronică, utilizate ulterior pentru retragerea unor sume substanţiale de bani din Republica Dominicană, SUA, Japonia, Iordania şi Nepal.

Grupările infracţionale ar fi produs astfel un prejudiciu estimat la peste două milioane de euro, potrivit sursei citate.

Joi, în urma a zeci de percheziţii făcute în Capitală şi în 17 judeţe, poliţiştii şi procurorii DIICOT au găsit la membrii grupărilor sume mari de bani, bijuterii, arme şi muniţie letală, calculatoare şi echipamente de skimming, a informat Poliţia Română.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...