Șeful Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, urmărit penal de DNA pentru că a cerut mită subalternilor 1.000 de euro lunar

Data publicării:
bani-euro-scaled-1-1-1536x960
Viorel Părpăneaţă, inspector de stat şef în cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), le-ar fi cerut subalternilor câte 1.000 euro lunar pentru a-i menţine în funcţie. Foto: Getty Images

Viorel Părpăneaţă, inspector de stat şef în cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), este urmărit penal de DNA, sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat că le-a cerut subalternilor săi câte 1.000 euro lunar pentru a-i menţine în funcţie.

Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 20 mai 2022, în cadrul unei şedinţe de management organizată la un hotel din Sinaia, Viorel Părpăneaţă ar fi pretins de la fiecare dintre şefii inspecţiilor teritoriale din cadrul ISCIR câte 1.000 de euro lunar pentru menţinerea lor în funcţie şi ar fi lăsat totodată să se înţeleagă că, dacă inspectorii şefi nu sunt de acord cu această solicitare, vor fi demişi (revocaţi) şi vor fi numiţi alţi inspectori şefi.

Ulterior, la data de 8 iunie 2022, Viorel Părpăneaţă ar fi primit de la unul dintre inspectorii şefi din teritoriu suma de 5.000 de lei, transmite Agerpres.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Viorel Părpăneaţă trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar; să nu exercite funcţia de inspector de stat şef al ISCIR, funcţie în exercitarea căreia el a săvârşit fapta.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...