Soţ şi soţie, trimişi în judecată după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu nepoatele lor, de 12 şi 13 ani, dar şi în fața lor

Data actualizării: Data publicării:
ciocanel de judecator
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Doi soţi au fost trimişi în judecată de procurorii din Bucureşti după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu nepoatele lor, în vârstă de 12 şi 13 ani, dar şi în prezenţa acestora.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectoruui 4 Bucureşti au transmis, miercuri, că două persoane au fost trimise în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de viol, corupere sexuală a minorilor şi agresiune sexuală, potrivit News.ro.

„În cursul anului 2022, în contextul convieţuirii persoanelor vătămate minore, în vârstă de 12, respectiv 13 ani la acel moment, în calitate de nepoate, cu cei doi inculpaţi, soţ - soţie, prin constrângere fizică şi morală, pe fondul unui comportament violent fizic şi verbal constant, atât faţă de persoanele vătămate, cât şi faţă de ceilalţi membri ai familiei şi în condiţiile consumului de băuturi alcoolice, inculpaţii au întreţinut raporturi sexuale neconsimţite atât cu minorele, cât şi în prezenţa acestora”, au precizat procurorii. 

Anchetatorii au pus sechestru asigurător pe un imobil al celor doi. 

„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un imobil, proprietatea inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 60.000 lei (reprezentând suma cu care cele două persoane vătămate s-au constituit părţi civile), măsura sechestrului fiind necesară şi proporţională în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare”, a menţionat sursa citată.

Prin rechizitoriu, procurorii au solicitat menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra imobilului, precum şi menţinerea măsurii arestării preventive luată faţă de cei doi.

Dosarul cauzei a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...