Statul plătește pentru crimele unui torționar: Ministerul de Interne şi Administraţia Penitenciarelor vor contribui la plata despăgubirilor

Data publicării:
alexandru visinescu bloc

„Am îndeplinit o funcţie”, a fost justificarea lui Alexandru Vișinescu, acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în penitenciarul de la Râmnicu Sărat.

Soţia uneia dintre victimele lui Alexandru Vişinescu nu poate uita nici acum drama.

Îmi apare în vis într-un scaun cu rotile, în lanţuri de la tălpi până la gât, înfăşurat, şi atât cât poate deschide mâinile îmi spune dezleagă-mă că nu mai pot”, spune Nicoleta Eremia, soţia generalului Ion Eremia.

Nicoleta Eremia cere 100.000 de euro daune morale. Şi mai sunt încă 11 oameni care au dreptul să formuleze cereri asemănătoare. Ca să fie siguri că urmaşii deţinuţilor politici ucişi în chinuri la penitenciarul Râmnicu Sărat vor primi banii, judecătorii au decis că Ministerul Finanţelor, cel de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor vor contribui şi ele, dacă Alexandru Vişinescu nu va putea plăti despăgubirile.

„Cele trei instituţii trebuie să răspundă. Este o discuţie complicată atât din punct de vedere juridic cât şi istoric în ce măsură aceste instituţii sunt continuator ale instituţiilor care la acea vreme administrau penitenciarul de la Râmnicul Sărat”, spune Andrei Muraru, fostul preşedinte al IICCMER.

Judecătorii au pus sechestru pe apartamentul lui Alexandru Vişinescu din centrul Bucureştiului, iar procurorii au propus să i se oprească lunar o treime din pensia de 3.000 de lei, pentru constituirea unui fond de despăgubiri. Alexandru Vişinescu este acuzat de moartea a 12 deţinuţi politici în timpul în care a fost comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat. Printre victimele lui se numără Corneliu Coposu, Ion Mihalache şi Ion Diaconescu.

Astăzi era aşteptat în faţa judecătorilor, dar nu nu a venit la cel de-al doilea termen al procesului. Judecătorii au considerat că torţionarul pur şi simplu a refuzat să se prezinte în faţa instanţei. Aşa că la următorul termen al procesului Alexandru Vişinescu va fi adus cu poliţia la Curtea de Apel Bucureşti.

Mărturiile despre torturarea deţinuţilor politici de la Râmnicu Sărat au fost făcute publice de câţiva dintre supravieţuitorii teribilei închisori. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...