Surse: Fosta șefă a Siveco, suspectă în dosarul Anei Maria Pătru

Data actualizării: Data publicării:
irina socol agerpres 7661283 1

Fosta preşedintă a companiei Siveco, Irina Socol, este suspectă în dosarul Anei Maria Pătru și este cercetată pentru cumpărare de influenţă, au declarat surse judiciare pentru News.ro și Agerpres. Șefa Autorității Electorale Permanente, care și-a anunțat demisia prin intermediul avocatului, a fost reținută pentru 24 de ore de procurorii DNA, care o suspectează de trafic de influenţă şi spălare de bani.

irina socol agerpres 7661283 1
Foto: Agerpres

Irina Socol a fost condamnată definitiv, la începutul lunii mai, de Curtea de Apel București, la doi ani și șase luni închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. În luna iulie, Tribunalul Prahova a decis definitiv că Socol poate fi eliberată condiționat din executarea pedepsei de doi și jumătate de închisoare, din care i s-a scăzut și timpul petrecut în arest la domiciliu și arest preventiv.

Numele acesteia apare și în dosarul DNA Ploiești în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat de Tribunalul București la 3 ani și 10 luni închisoare cu executare, după ce și-a recunoscut vinovăția. Este vorba despre acordarea unor contracte de informatizare la Ministerul Justiţiei şi la societatea farmaceutică Antibiotice Iaşi.

Șefa AEP, Ana Maria Pătru, este următită penal pentru trafic de influență și spălare de bani. Procurorii suspectează că că softurile AEP au fost cumpărate de la o firmă preferată de şefa instituţiei. Contractele nu ar fi fost date degeaba, ci în schimbul unui autoturism de lux şi a unui apartament.

Astăzi, instanța decide dacă Ana Maria Pătru va fi arestată preventiv pentru 30 de zile, așa cum a cerut DNA, sau dacă împotriva ei va fi luată o măsură preventivă mai blândă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...