Corpul de control al Guvernului a investigat cheltuielile de la inundațiile din 2005

Data actualizării: Data publicării:
calin popescu tariceanu - fb

Corpul de control al premierului a sesizat organele de cercetare penală privind cheltuielile efectuate în scopul înlăturării pagubelor provocate de cele două valuri de inundaţii din anul 2005, potrivit Agerpres. Cheltuielile au fost aprobate de MAI și de Guvern, instituții care la vremea respectivă erau conduse de Vasile Blaga și Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit Guvernului, raportul Corpului de control al premierului nu-i vizează pe Blaga și pe Tăriceanu și nu se referă la autoritățile centrale care au eliberat banii, ci pe autoritățile care au schimbat destinația banilor.

tariceanu

Potrivit unei sinteze publicate pe site-ul control.gov.ro, Corpul de control al premierului a efectuat un control la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), entitate publică cu atribuţii în legătură cu utilizarea sumelor alocate din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru decontarea/finanţarea cheltuielilor efectuate în scopul înlăturării pagubelor provocate de cele două valuri de inundaţii din anul 2005, în cadrul proiectelor "Lucrări de refacere pentru redarea în circulaţie a drumului de acces la amplasamentul Rotunda" şi "Lucrări de consolidare la obiectivul pod de beton armat pe DJ 119 KM 43 + 066, comuna Gura Văii", din judeţul Bacău. 

La inundațiile din 2005, MAI și Guvernul au emis mai multe documente în virtutea cărora au fost alocate circa 600.000 de euro pentru refacerea unor podețe și case distruse de intemperii, provenite în mare parte din fonduri europene. Controalele DLAF au arătat că banii cheltuiți în comuna Gura Văii, din jud Bacău, au fost folosiți la alte amenajări, cum ar fi drumuri care nu fuseseră afectate de inundații și care se aflau în planurile de reamenajare ale primăriei locale. Raportul Corpului de control al primului ministru arată că MAI, din anul 2008 și până în 2016, nu s-a ocupat de recuperarea sumei considerate ca prejudiciu provenită din fonduri europene.

Raportul de control a fost transmis la Cancelaria premierului, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Curtea de Conturi, Consiliul Judeţean Bacău, Consiliul Local Gura Văii, judeţul Bacău, şi la organele de cercetare penală, arată sursa citată.

De menționat este faptul că în anul 2005 Călin Popescu Tăriceanu ocupa funcția de prim ministru, iar ministru al Administrației și Internelor era Vasile Blaga.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...