Trei judecători din dosarul Zambaccian, în care este judecat Adrian Năstase, cer să fie schimbaţi

Data publicării:
adrian nastase mediafax

Cei trei magistraţi sunt Ioana Bogdan, Cristina Rotaru şi Angela Dragnea.

Primele două s-au pronunţat în primă instanţă în dosarul „Trofeul calităţii”. Ioana Bogdan a cerut atunci condamnarea fostului premier, în timp ce Cristina Rotaru a considerat că acesta trebuie achitat.

Angela Dragnea a făcut parte din completul care a avut pe rol dosarul „Mătuşa Tamara”, în care Adrian Năstase a fost achitat şi la fond şi la recurs.

Dosarul Zambaccian. Adrian Năstase, din nou în instanță

Fotul premier Adrian Năstase, proaspăt eliberat condiționat în Dosarul „Trofeul calității”, ar fi urmat să apară din nou în instanță, în Dosarul Zambaccian, în 8 aprilie, când a fost stabilit termenul de judecare a recursului procurorilor.

Curtea supremă ar urma să judece atunci recursul procurorilor DNA împotriva deciziei din primă instanţă din dosarul Zambaccian. Este ultimul dosar în care Adrian Năstase nu are încă o decizie definitivă. În acest proces, fostul premier a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare în primă instanţă.

În dosarul Zambaccian, procurorii au cerut o pedeapsă de zece ani cu executare pentru fostul premier Adrian Năstase.

Fostul premier al României a aflat în 30 martie decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul Zambaccian, în care a fost judecat: achitare pentru pentru luare de mită, trei ani cu suspendare pentru șantaj.

Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată, în 5 mai 2010, pe Adrian Năstase, pentru luare de mită şi şantaj, pe Daniela Năstase, pentru complicitate la luare de mită şi şantaj, şi pe Irina Paula Jianu, pentru dare de mită şi spălare bani.

Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de prim-ministru - Adrian Năstase ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.

Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

Adrian Năstase a părăsit, în 19 martie, penitenciarul Jilava după aproape nouă luni de închisoare din condamnarea de doi ani în dosarul „Trofeul Calității”, pentru corupție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...