Trei persoane acuzate că ar fi fraudat CFR au fost achitate. Instanţa: Nu există nici faptă, nici prejudiciu

Data publicării:
ciocanel-2

 

Prin sentinţa de miercuri s-a dispus achitarea lui Mihai Bătrânu, Gabriel Preda şi a lui Chiriac Ţonea pentru că, spun magistraţii, faptele de care erau acuzaţi nu există. În plus, în cazul unei alte persoane inculpate, Dănuţ Feraru, judecătorii au decis încetarea procesului, tot din acelaşi motiv.

„Se constată că, în prezenta cauză, Compania Naţională Căile Ferate Române (CNCFR) nu are prejudiciu. Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii aplicate asupra bunurilor mobile şi imobile ale fiecăruia dintre inculpaţii Bătrânu Mihai, Preda Gabriel, Chiriac Ţonea şi Fieraru Dănuţ”, a mai hotărât CAB, potrivit Mediafax.

Decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.

În primă instanţă, în noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea lui Mihai Bătrânu la şase ani de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice şi pentru spălare de bani. Pentru aceleaşi infracţiuni a fost condamnat şi Gabriel Preda, el primind o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.

Tot prin aceeaşi sentinţă, Ţonea Chiriac a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru spălare de bani, iar Dănuţ Feraru a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru fals intelectual şi favorizarea infractorului.

Prin aceeaşi soluţie, Tribunalul Bucureşti a dispus să fie pus sechestru asupra bunurilor celor patru inculpaţi, până la suma de 12.756.757,52 de lei, bani cu care ar fi fost prejudiciată CNCFR.

În noiembrie 2008, procurorii anticorupţie au trimis în judecată patru persoane, pe care le-au acuzat că, folosindu-se de anumite firme, ar fi fraudat CNCFR şi au încasat nejustificat importante sume de bani, în acest angrenaj implicându-se şi fostul şef al companiei Mihai Necolaiciuc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
(VIDEO) Manelistul Babasha a cantat la concertul Coldplay de pe Arena Nationala. Publicul a huiduit