UPDATE Directorul din Ministerul Fondurilor Europene acuzat că ar fi cerut taxe din salariul unor angajate a fost schimbat din funcție

Data actualizării: Data publicării:
politist la perchezitii
Un director din Ministerul Fondurilor Europene ar fi cerut lunar taxe din salariul unor femei pe care le-ar fi ajutat să se angajeze. FOTO: INQUAM GOTO: Virgil Simonescu

Procurorii DNA fac percheziții, vineri dimineață, la locuința unui director executiv din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, supectat că ar fi ajutat două femei să se angajeze în minister, iar apoi lunar le-ar fi cerut un comision din salariu. Ministerul a anunțat că l-a schimbat din funcție și că va face o evaluare a personalului.

Un director din Ministerul Fondurilor Europene ar fi cerut lunar taxe din salariul unor femei pe care le-ar fi ajutat să se angajeze

ACTUALIZARE 10.00 Angajatul ministerului vizat de ancheta procurorilor DNA a fost schimbat din funcţie, iar la nivelul conducerii ministerului va urma o evaluare a personalului, a precizat, vineri, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

ACTUALIZARE 9.30 Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va pune la dispoziţia DNA toate documentele care îi vor fi solicitate, în măsura în care organele de cercetare penală îi vor solicita colaborarea în cazul anchetei ce va fi desfăşurată cu privire la directorul executiv din MIPE acuzat că lua mită de la subordonaţi.

"Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene are o politică de toleranţă zero faţă de fapte de corupţie. În măsura în care organele de cercetare penală ne vor solicita colaborarea în bunul mers al anchetei, avem toată deschiderea şi le vom pune la dispoziţie toate documentele care ne vor fi solicitate. Aşteptăm mai multe informaţii oficiale ca să putem dispune măsuri imediate de izolare a situaţiei şi de înlăturare a oricărui risc de vulnerabilizare în continuarea activităţii", se arată într-o informare a MIPE, remisă vineri dimineaţa Agerpres.

Știrea inițială:

Funcționarul din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene e bănuit că ar fi luat mită de la două angajate din instituție. În urmă cu doi ani, când ele au susținut și promovat concursul de angajare în minister le-ar fi ajutat cu subiectele. 

Apoi, le-ar fi cerut taxe din salariul încasat. Ar fi vorba de o treime din salariul încasat de fiecare dintre ele.

Vineri dimineață sunt în derulare percheziții în casa funcționarului public.

Din primele informații au fost găsite sume importante de bani, respectiv 174.000 de lei, 10.000 de dolari și 11.000 de euro.

De asemenea, ar fi fost găsite lingouri de aur de câte 10 grame.

Funcționarul urmează să fie dus la audieri la sediul DNA. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...