Zegrean, despre adoptarea OUG privind legile justiției: „Toată lumea e nemulțumită. Înseamnă că se face treabă bună”

Data actualizării: Data publicării:
augustin zegrean2

Fostul șef al Curții Constituționale Augustin Zegrean a criticat adoptarea ordonanței de urgență privind legile justiției. Augustin Zegrean a declarat, de  asemenea, că Tudorel Toader și-a arătat disprețul față de CSM prin decizia de a trimite nominalizarea Adinei Florea la șefia DNA, deși Consiliul a dat un aviz negativ.

„Toată lumea e nemulțumită. Asta e primul mare pas înainte. Înseamnă că se face treabă bună. Danileț spunea că aceste puteri ale ministrului sunt prea mari. Există suspiciuni (de o formă de control n.red) pentru că de 30 de ani de când ne-am tot străduit să facem o legislație care să asigure independența procurorilor și judecătorilor, de aceea s-a înființat CSM, controlul judiciar de la CSM.

Ministrul Justiției nu are ce să caute în sesizarea CSM pentru abateri comise de judecători sau de procurori. Judecătorii au președinte de tribunal, are cine să facă, procurorii au și mai mulți șefi. Nu mai era nevoie și de ministrul justiției, care e un politican. Așa n eplace să le amestecăm mereu.

Comisia de la Veneția nu ne spune cum să facem. Ei spun ce nu e bine. Dacă cineva crede că li s-a spus să facă așa, e o eroare. Ei spun o părere și părerile lor există în documente publicate de ei de mult. Există o platformă online în care toate țările își pun legile. Se știe ce vrea Comisia de la Veneția”, explică Augustin Zegrean.

Legat de motivul acestei ordonanțe, Augustin Zegrean a spus că „cineva e nemulțumit de cum au ieșit legile și au spus hai să le modificăm repede că așa a hotărât Comisia de le Veneția”.

„Par să existe nemulțumiri și în rândul puterii. E ușor de aflat ce îi nemulțumește. De 2 ani s-au tot modificat legile justiției și acum, când în sfârșit au învins, venim și le modificăm”, a precizat Augustin Zegrean, la Digi24.

Ministrul Tudorel Toader a prezentat luni dimineață care sunt „beneficiile” modificărilor aduse la legile justiției prin Ordonanță de Urgență.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...