Limitatorul de înălțime de la Pasajul Unirii, doborât de un TIR, a fost montat la loc azi-noapte

Data actualizării: Data publicării:
muncitori pun la loc limitator inaltime pasaj unirii noaptea, utilaje
Limitatorul de înălțime a fost remontat joi noapte. Foto: Facebook / Daniel Băluță

Limitatorul de înălțime de la Pasajul Unirii, dărâmat joi dimineață de un TIR cu gabarit mai mare, a fost montat la loc azi-noapte, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Circulația prin pasaj a fost blocată joi timp de câteva ore pe un sens, după ce un TIR înmatriculat în Turcia a lovit poarta de gabarit.

„O echipă de constructori a lucrat până târziu în noapte pentru a reface poarta de gabarit de la Pasajul Unirii, distrusă ieri de un șofer care a intrat cu TIR-ul în ea. La primele ore ale dimineții, traficul s-a reluat și pasajul poate fi tranzitat”, a anunțat primarul Daniel Băluță vineri dimineață pe Facebook.

Traficul rutier în centrul Capitalei a fost blocat joi dimineață, după ce un TIR a rupt limitatorul de înălțime la intrarea în Pasajul Unirii, proaspăt reabilitat și redat în folosință de doar câteva zile. Este al treilea incident de acest fel survenit de la redarea în circulație a pasajului.

Primarul Sectorului 4, care a reabilitat pasajul, a declarat că TIR-ul care a provocat incidentul are o înălțime de 4,2 metri, mult peste limita de 3,5 m a indicatorului de avertizare.

Pasajul Unirii s-a redeschis circulației duminică seară, înainte de începerea școlii, după două luni și jumătate de lucrări de reabilitare, care au costat 12 milioane de euro. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri