Luna trecută a fost cel mai fierbinte iunie din istoria măsurătorilor, la o distanță mare de recordul precedent

Data publicării:
panorama unui oraș în vreme de caniculă cu cer portocaliu
Foto: Profimedia Images

Temperaturile la nivel global au urcat dramatic luna trecută, în condițiile unui val de căldură extremă care a pârjolit sudul Statelor Unite și Mexicul și a crescut temperatura oceanului la niveluri alarmante, arată un nou raport climatic, citat de CNN.

Analiza realizată de Agenția pentru Schimbări Climatice Copernicus a Uniunii Europene a arătat că luna trecută a fost cel mai fierbinte iunie din istoria măsurătorilor, diferența dintre el și recordul precedent, din 2019, fiind una „substanțială”.

De asemenea, cele mai fierbinți 9 luni iunie din istorie s-au înregistrat toate pe parcursul ultimilor 9 ani, o nouă dovadă a faptului că creșterea fără precedent a valorilor termice este o consecință a schimbărilor climatice provocate de activitatea industrială umană.

Copernicus a observat, de asemenea, că temperatura suprafeței oceanului a atins un nou record pentru luna iunie, o consecință a căldurii nemaivăzute în Atlanticul de Nord și o accentuare a El Niño în Oceanul Pacific.

Vreme extremă provocată de schimbările climatice și accentuată de El Niño

Analiza Copernicus se adaugă la cele mai noi date ale agențiilor climatice care au arătat că recordul celei mai calde zile din istorie a fost bătut de două ori în această săptămână – luni și marți.

„Este alarmant. E greu să ne imaginăm cum vor arăta verile pentru copiii și pentru nepoții noștri în următorii 20 de ani. Fix așa arată încălzirea globală”, spune Jennifer Marlon, cercetătoare în domeniul climei la Yale School of Environment.

Cercetătorii avertizează de multă vreme că aceste recorduri constante de temperatură ne arată o accentuare a crizei climatice. Anul acesta, lucrurile se vor înrăutăți și mai mult din cauza El Niño și a efectului său adițional de încălzire.

Nord-vestul Europei a trecut prin temperaturi nemaivăzute în ultima perioadă. Inclusiv în Regatul Unit a fost înregistrat cel mai fierbinte iunie din istoria măsurătorilor, conform agenției meteorologice britanice.

De asemenea, temperaturile în părți ale Canadei, în Statele Unite, Mexic, Asia și estul Australiei au fost „semnificativ” mai mari decât în mod obișnuit în iunie, conform raportului.

În SUA, statul Texas și părți ale Sudului au trecut printr-un val de căldură brutal la sfârșitul lui iunie, cu temperaturi fără precedent și umiditate extremă. Acest val, care s-a întins până în America Centrală, a ucis 112 oameni în Mexic, din luna martie.

Oceanele, tot mai calde

Și oceanele au continuat să se încălzească semnificativ, tendințele de la începutul lui 2023 continuând, conform raportului publicat joi.

În Atlanticul de Nord s-au înregistrat temperaturi nemaivăzut de mari în iunie, iar un val de căldură marină de categoria 4, caracterizat drept „extrem”, a fost observat în Irlanda, Regatul Unit și în Marea Baltică.

Deși accentuarea poluării industriale este unul dintre principalii factori care duc la această căldură extremă, cercetătorii spun că El Niño va crește și mai mult temperaturile oceanelor în acest an.

„Creșterea temperaturilor oceanelor este și mai îngrijorătoare pentru că pe măsură ce ele se încălzesc, se extind, ceea ce înseamnă un nivel mai ridicat al mării, furtuni mai puternic și inundarea comunităților de coastă”, a spus Marlon.

Luna trecută a fost, în plus, neobișnuit de umedă în medie în majoritatea țărilor din sudul Europei și în părți ale Islandei și Rusiei. Ploi abundente au provocat inundații în Turcia, Kosovo sau România.

În același timp, în multe părți ale lumii – de la Europa de Est la Scandinavia și America de Nord – iunie a fost mult mai uscat, fapt ce a provocat erupții de incendii de vegetație.

Gheața antarctică a atins, de asemenea, cel mai redus nivel al său în luna iunie – la 17% mai jos decât media, de când au început să se facă observații din satelit.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...