Malul Canalului Dunăre Marea-Neagră s-a prăbuşit la Cumpăna. Prefect: Falia anterioară s-a surpat, o alta a apărut

Data actualizării: Data publicării:
falie

O nouă fisură a apărut în urma furtunii de sâmbătă seară în taluzul Canalului Dunăre - Marea Neagră, în localitatea Cumpăna, iar falia apărută anterior la şapte metri de curţile caselor din zonă s-a prăbuşit, a informat, duminică, Prefectura Constanţa.

"S-a constatat că procesul de prăbuşire a malului este evolutiv - a apărut o fisură mai aproape de gardul celor trei locuinţe deja evacuate, iar falia crăpată care, anterior ploii torenţiale, era la şapte metri de gardul locuinţelor, s-a prăbuşit. Siguranţa locuitorilor din zona adiacentă nu a fost periclitată", se precizează într-un comunicat de presă.

Citiţi şi:

În nici 24 de ore, malul Canalului Dunăre Marea-Neagră s-a prăbuşit cu totul, la câţiva metri de casa oamenilor

Conform sursei citate, prefectul a trimis mai multe echipaje în zonă pentru securitatea locală, pentru a preîntâmpina accidentele nedorite şi a raporta orice potenţială schimbare apărută în zonă.

"De asemenea, s-a stabilit că în zilele imediat următoare se va întruni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru stabilirea măsurilor şi acţiunilor concrete ce se impun în continuare", se menţionează în comunicat.

Noaptea trecută, în urma ploii torenţiale şi vântului puternic, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene au verificat situaţia la locul producerii prăbuşirii malului canalului, la Cumpăna.

"O situaţie specială o reprezintă zona canalului din dreptul localităţii Cumpăna, unde prăbuşirea malului acestuia constituie o preocupare constantă şi despre care s-au făcut demersuri şi informări periodice anterior. Prefectul judeţului, împreună cu subprefecţii, s-au deplasat în teren ieri, 3 august, începând cu ora 23,00, pentru a constata dacă s-au produs degradări suplimentare ale malului respectiv, pe care se află locuinţe. La faţa locului, prefectul a convocat alţi factori decizionali relevanţi - directorul Companiei Naţionale 'Administraţia Canalelor Navigabile', proiectantul implicat în lucrările aferente, şeful Inspectoratului Judeţean în Construcţii şi inspectorul şef al ISU 'Dobrogea', cărora li s-a alăturat primarul comunei Cumpăna", potrivit comunicatului Instituţiei Prefectului Constanţa.

Referitor la urmările furtunii produse seara trecută în municipiul şi judeţul Constanţa, autorităţile au anunţat că nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.

"Precizăm că nu au fost oameni răniţi, dar s-au produs pagube materiale - căderi de copaci şi crengi din arbori pe străzi, peste autoturisme şi case, inundarea unor case - unele dintre acestea soluţionate deja sau care sunt în curs de inventariere şi soluţionare", se menţionează în comunicat.

Sursa Agerpres

Editare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...