Managerii spitalelor din Brașov și Odorheiu Secuiesc și șeful de la Operațiuni Speciale Brașov au fost arestați

Data publicării:
doctor catuse
Șase medici de la o clinică unde Digi24 semnalase că se fac controale pentru permis doar din pix au fost reținuțiFOTO: Getty Images

Managerii spitalelor de Infecțioase din Brașov și al celui din Odorheiu Secuiesc au fost arestați în dosarul mitei din spitalele Covid. O decizie similară a fost luată față încă cinci persoane, printre care șeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov.

Şapte dintre cele 12 persoane reţinute în dosarul de corupţie privind atribuirea frauduloasă a unor contracte de achiziţie publică la spitale din judeţele Braşov şi Harghita au fost arestate preventiv de magistrații Tribunalului Braşov.

Cele şapte persoane arestate pentru 30 de zile sunt fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, Ramona Ionescu, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al unităţii medicale, fost consilier judeţean (PNL) şi preşedinte al Comisiei de Sănătate din cadrul acestui for, Andrei Kadaş, managerul Spitalului orăşenesc din Odorheiul Secuiesc, Lukacs Antal, şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, Emanoil Mirică, consilierul local de la Săcele Cristian Marius Popa, patronul firmei Chantel Sante din Braşov, Doru Dumitru Bertea, şi un funcţionar din cadrul Spitalului din Odorheiul Secuiesc, care are atribuţii în domeniul achiziţiilor, Balint Eniko.

Cercetările în dosar au ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea spitalelor din județele Brașov și Harghita, a unor contracte prin care unitățile respective ar fi achiziționat echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare.

Pentru atribuirea contractelor preferențiale plătite din bani publici, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câștigătoare o anumită firmă.

În schimb, persoane din conducerea spitalelor și/sau persoane cu ascendent și influență asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective.

Citiți și:

Doi manageri de spital, reținuți în dosarul mitei din unitățile Covid. Cum au ajuns să își sporească veniturile în mod semnificativ

Ca recompensă pentru "serviciile" în dosarul mitei din spitalele Covid, șeful de la Operațiuni Speciale Brașov și-a reparat dinții

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...