Marian Enache a fost votat noul președinte al CCR

Data actualizării: Data publicării:
marian enache
Marian Enache, președintele CCR. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Judecătorul CCR Marian Enache a fost votat în unanimitate noul președinte al Curții Constituționale a României, pentru o durată de trei ani, pe locul rămas vacant după ce lui Valer Dorneanu i-a expirat al doilea mandat.

Votul a fost secret şi a avut loc după ce noii judecători la CCR au depus jurământul în faţa preşedintelui României, informează un comunicat al instituţiei.

Mandatul preşedintelui CCR este de trei ani.

Noii judecători al Curţii Constituţionale (CCR) - Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei şi Bogdan Licu - au depus jurământul la Palatul Cotroceni, sâmbătă. Mandatul lor este de nouă ani.

"Vă doresc noilor judecători constituţionali mult succes. Vă felicit şi vă doresc să faceţi aşa cum aţi jurat. Este o muncă de mare răspundere şi sunt convins că o veţi duce cu succes la bun sfârşit. La fel, doresc mult succes judecătorilor constituţionali care îşi continuă mandatul şi tuturor împreună vă doresc să vegheaţi la respectarea Constituţiei şi să fiţi un factor de echilibru în societatea din România", a transmis preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei oficiale.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri