Medic estetician fals, prins în Cluj-Napoca. Ce au găsit polițiștii la percheziții

Data actualizării: Data publicării:
Medic fals estetician, descoperit în Cluj-Napoca
Medic fals estetician, descoperit în Cluj-Napoca. Foto: Poliția Română

Un fals medic estetician este acuzat că a realizat intervenții estetice într-un cabinet din Cluj-Napoca, fără a deține atestate legale. Polițiștii au găsit în urma unor percheziții substanțe utilizate pentru intervențiile estetice și consumabile medicale, precum seringi.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au făcut o percheziție, marți, la o locație situată în municipiul Cluj-Napoca, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Cluj-Napoca, s-ar fi promovat în mediul online sub falsa calitate de medic și ar fi efectuat activități medicale estetice la respectiva locație, fără a deține atestatele legale, cu sprijinul unui alt bărbat, în vârstă de 32 de ani.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate substanțe utilizate în cadrul intervențiilor estetice și consumabile medicale (seringi), potrivit comunicatului Poliției Române. Bărbatul a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru continuarea cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj și al Direcției Operațiuni Speciale.

Sunt continuate cercetările, fiind efectuate totodată activități în vederea identificării persoanelor cărora bărbatul le-ar fi realizat intervențiile medicale, precum și pentru stabilirea prejudiciilor cauzate.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Motivul pentru care un tânăr și-a spălat mașina cu șampanie, în fața Palatului Culturii din Iași. Imaginile...
Pro FM
Selena Gomez, dezvăluiri despre cei mai buni prieteni ai ei: „Îmi place să fiu înconjurată de oameni...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
Ce se întâmplă cu 1.500.0000 pensii ce ar trebui să scadă la recalculare. Mesajul ministrului muncii
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Erika Isac si Rares au fost amenintati cu moartea inaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat