Medicii avertizează: COVID-19 și-a modificat evoluția și se vindecă mai greu

Data publicării:
medic cu o radiografie pulmonara
Foto: Profimedia

COVID-19 și-a modificat evoluția și se vindecă mai greu, spun medicii. Pacienții cu forme medii ale bolii au nevoie chiar și de o lună de tratament, înainte de testul negativ.

La începutul pandemiei, această perioadă era de aproximativ două săptămâni. În plus, unele simptome, cum ar fi pierderea gustului și mirosului, nu mai apar odată cu debutul bolii, ci după o săptămână.

Carmen Dorobăț, manager al Spitalului clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva din Iași: "Am observat că în ultima perioada de timp, formele medii de boală, fără comorbidități, se negativează greu.

Adică stau o perioada mai lungă de timp până să obțină acel test negativ.

Aș spune că modul în care evoluează simptomele, retrocedarea acestor simptome este mai greoaie.

S-au modificat și ca tablou. Altădată veneau că nu mai aveau gust și miros. Acum gustul și mirosul se pierd poate chiar cu o săptămână de la debutul bolii. Altădată apăreau dureri musculare după ce era febra 38-39 de grade, acum sunt pacienți afebrili care acuză am dureri musculare. Or, noi știm că durerile musculare reprezintă un semn că trebuie să urmărim cu atenție evoluția pacientului respectiv".

 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Jennifer Lopez, prima reacție după ce s-a speculat că divorțează de Ben Affleck: „Ar trebui să știi mai bine...
Adevarul
Ce a mâncat la micul dejun o femeie care a reușit să slăbească 45 de kilograme: „Ajunge până la prânz și te...
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta