Meteorologii anunță o schimbare semnificativă a vremii în octombrie

Data actualizării: Data publicării:
ploi furtuna vijelie
Foto: Shutterstock/By Sorin Vidis

Vremea se menține rece în următoarele zile, însă vom avea parte de temperaturi ceva mai blânde începând cu a treia zi a lunii octombrie. Se va încălzi peste tot, dar vor apărea şi ploile în marea parte a ţării.

ploi furtuna vijelie
Foto: Shutterstock/By Sorin Vidis

Meteorologii anunţă o schimbare semnificativă a vremii din a treia zi a lunii octombrie. Vor creşte temperaturile peste tot, dar vor apărea şi ploile în marea parte a ţării.

Ultima zi de septembrie va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi destul de omogene şi vor avea valori între 12 şi 19 grade Celsius. În Dobrogea şi în Muntenia va bate vântul, dar vitezele cele mai mari se vor atinge, din nou, pe litoral şi în zona Deltei Dunării. Norii vor fi mai insistenţi în sudul şi în sud-estul ţării.

Luna octombrie va începe în aceleaşi tonuri cu care ne-am obişnuit în ultimele zile. Temperaturile vor fi modeste şi vor reuşi să treacă de 20 de grade Celsius abia marţi. Tot atunci şi minimele vor deveni pozitive în toată ţara.

În schimb, odată cu încălzirea vremii vor veni şi ploile. Marţi după-amiază acestea se vor extinde treptat în vestul, nordul şi centrul ţării.

În Bucureşti, weekendul începe cu temperaturi foarte scăzute. Vor fi în jur de 6 grade dimineaţă, iar la amiază vor fi cel mult 17 grade Celsius. Norii vor acoperi din când în când cerul, iar vântul va fi alert şi va spori senzaţia de frig. Presiunea aerului va scădea spre valorile confortabile.

În Bucureşti, frigul se va mai domoli abia spre mijlocul săptămânii viitoare.
Până atunci, soarele nu reuşi să aducă mai mult de 19 grade în termometre, deşi va fi prezent în fiecare zi. În plus, dimineţile vor fi deosebit de reci, cu minime de până la 5 grade la periferie şi abia miercuri în zori temperaturile se vor apropia de 10 grade Celsius

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...