Miting de solidaritate cu palestinienii, sâmbătă, în Piața Universității

Data publicării:
bucuresti piata universitatii trafic circulatie de sus shutterstock_275913692
Foto: Shutterstock

Asociaţia Comunităţii Palestiniene din România organizează sâmbătă, în Piaţa Universităţii, un miting în semn de solidaritate cu poporul palestinian. Jandarmeria Capitalei va asigura ordinea publică pe durata mitingului.

„Sâmbătă (...) în Piaţa Universităţii, în intervalul orar 15,30 - 18,30, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru asigurarea ordinii publice şi protecţia participanţilor la adunarea publică organizată de Asociaţia Comunităţii Palestiniene din România”, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis, vineri, Agerpres.

Conform Legii nr. 60 din 1991 (republicată) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, aceste reuniuni trebuie să se desfăşoare paşnic, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să împiedice folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public şi nu pot fi continuate după ora 23,00.

Organizatorii adunărilor publice au obligaţiile legale de a respecta condiţiile de acces ale participanţilor la aceste reuniuni, locul, traseul de deplasare şi intervalul orar de desfăşurare a acestora.

Jandarmeria Capitalei le recomandă persoanelor care vor participa la această manifestaţie, dar şi celorlalţi cetăţeni să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Jandarmeria reaminteşte că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă şi constituie infracţiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta