Negocierile dintre Ministerul Finanțelor și protestatari au eșuat: „Nu s-au găsit soluții. Protestul va continua la nesfârșit”

Data actualizării: Data publicării:
ID243800_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Negocierile dintre Ministerul Finanțelor și protestatari au eșuat. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Protestul transportatorilor şi fermierilor va continua, după ce discuţiile purtate duminică, timp de peste trei ore, la Ministerul Finanţelor, s-au încheiat fără rezultat.

„În urma întâlnirii cu domnul ministru al Finanţelor, declarăm că nu s-a ajuns la niciun acord, motivând legislaţia europeană. Prin acorduri asumate de România la Comisia Europeană, nu s-au găsit soluţii pentru reducerea cheltuielilor bugetare în toate domeniile. În concluzie, protestul nostru va continua la nesfârşit, până când aceste autorităţi vor înţelege că neputinţa dumnealor de a gestiona o ţară este reală. Din păcate, avem lista revendicărilor pe agricultură şi pe transport, iar din acele revendicări nu s-a acceptat decât o singură revendicare, aceea cu profitul reinvestit în fermă şi în transport. Asta înţelege domnul ministru să susţină economia românească, neputând justifica incompetenţa statului de a gestiona banul public. S-au acceptat toate, dar nu se poate niciuna. Asta este concluzia. Totul se motivează pe Comisia Europeană, totul se motivează legislativ. Ne trimite domnul ministru la cei care au scris PNRR”, a declarat jurnaliştilor, Dănuţ Andruş, la ieşirea de la negocieri.

El a precizat că protestele vor continua.

„Vom protesta pentru că este singura noastră formă de a striga necazul acestor două clase sociale şi a multora care sunt în România pe anumite teme. Ministerul Finanţelor avea măsuri concrete pe care putea să le ia în calcul”, a mai transmis unul dintre liderii fermierilor.

Andruş a amintit că au existat nişte facilităţi pentru diverse categorii care au fost anulate.

„Dorim intervenţia statului prin cadre legislative. Nu cerem bani, nu cerem benzină. (…) Nu suntem noi obligaţi să suportăm datoria publică a statului român. (…) Noi am avut nişte exonerări în construcţii, în agricultură, în IT, în transporturi, facilităţi pe care nu le mai avem”, a mai declarat Andruş.

El a mai anunţat că problemele protestatarilor sunt legate de mai multe instituţii.

„Problemele noastre nu sunt legate doar de agricultură sau de transporturi, sunt legate de toate instituţiile statului, inclusiv Banca Naţională. Sunt reguli făcute pe care nu le mai putem suporta. Noi nu mai suntem bancabili, nu mai avem posibilitatea să ne desfăşurăm activitatea în ţară. Suntem pribegi în ţara noastră. Nu se poate aşa ceva”, a mai declarat Dănuţ Andruş.

Ce a oferit Ministerul Finanțelor

Urmare a ședinței între reprezentanții Ministerului de Finanțe, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Autorității Vamale Române și reprezentanții protestatarilor din sectorul fermierilor și transportatorilor, reprezentanții instituțiilor statului au propus următoarele soluții legale pentru rezolvarea problemelor:

1. Legea preventiei: aplicare numai pentru faptele care NU sunt de evaziune fiscala 
2. Simplificarea procedurilor din codul fiscal, in vederea debirocratizării procedurilor;
3. Parteneriat între Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii pentru un cadru legal referitor la certificate de producatori locali
4. Cadru legal pentru investii in agricultură și industria agroalimentara, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale precum și pentru investiții în infrastructură în parteneriat cu Ministerul Transporturilor;
5. Scutire la impozitul pentru profitul reinvestit in ferme din domeniul agriculturii și pentru profitul reinvestit pentru firmele din domeniul transporturilor;
6. Reglementarea contabilă și recunoașterea fiscală a subventiilor in vederea clarificarii facilitatilor legate de scutirea de la plata impozitului pe profit;
În ceea ce privește restul revendicărilor, care implică angajamente ale României în raport cu instituțiile europene, precizăm că acestea vor fi prezentate Comisiei Europene, în acord cu deciziile agreate la nivelul coaliției de guvernare.

În ceea ce privește restul solicitarilor și revendicărilor, acestea vizau:

- Masuri pentru sprijinirea si incurajarea evaziunii fiscale (bani suplimentari pentru indemnizații de cazare și diurna, fără documente, pentru că aceștia sunt scutiți de impozit pe venit; doresc creșterea/dublarea veniturilor prin facilități neimpozabile)
- Protestatarii au solicitat noi categorii de facilități fiscale, aspect care nu se preteaza pe situația fiscal-bugetară a României
- Protestatrii au cerut să nu mai plătească accize la carburant, menționând că este birocratizata măsura de accesare a subvențiilor (această măsură nu poate fi implementată/fiind o „extavaganță” fiscală, întrucât aceștia beneficiază subvenții pentru plata accizelor;
- Protestatarii au mentionat ca statul poate sa reglementeze obtinerea baniilor din domeniul drogurilor, masură pe care reprezentanții nu au considerat-o în aceasta etapă a discuțiilor ca fiind una serioasă
- Probleme legate de gestionarea problematicii prețului cerealelor, aspecte care țin de legislația comunitară și abordarea din sectorul agriculturii, în politica guvernamentală;

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta