Negoiță, după ce a acuzat că „un om rău” i-a otrăvit copacii: Era doar îngrășământ. Se pare că nu aveam motive de îngrijorare

Data actualizării: Data publicării:
robert negoiță copaci
Robert Negoiță a făcut plângeri la poliţie privind o soluţie pusă la rădăcina copacilor de pe strada Nicolae Teclu. Foto: Captură Facebook/Robert Negoiță

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că substanţa de la rădăcina copacilor pe strada Nicolae Teclu în legătură cu care a făcut plângeri la poliţie este îngrăşământ pus de administratorii unei firme cu sediul în zonă.

"De această dată, se pare că nu am avut motive de îngrijorare: după verificări şi discuţii cu cei din zonă s-a lămurit despre ce substanţă este vorba. Pe scurt, administratorii unei firme ce are sediul acolo au dat cu un îngrăşământ, ni l-au arătat, iar poliţia a verificat şi se confirmă ceea ce au spus, deci nu este vorba de o substanţă nocivă. Cu toate acestea, chiar dacă apreciem implicarea şi grija şi bunele intenţii, fiindcă au fost numeroase cazuri în care unii indivizi au otrăvit sau tăiat copacii de pe domeniul public, facem apel la cei care vor să ajute să nu acţioneze fără a ne anunţa sau cere voie să se implice", a precizat Robert Negoiţă, miercuri, pe Facebook.

El a anunţat, miercuri dimineaţa, printr-un clip video postat pe Facebook, că a făcut plângeri la poliţie privind o soluţie pusă la rădăcina copacilor de pe strada Nicolae Teclu şi că a luat mostră pentru a fi analizată la laborator, după ce a primit un telefon care i-a semnalat acest caz.

"Am primit un telefon că aici, pe Nicolae Teclu, unde am plantat acest aliniament de copaci (...), un om rău sau mai mulţi oameni răi, ticăloşi, au pus soluţie la rădăcina copacilor (...). Am luat mostră să ducem la laborator. Am făcut plângeri la poliţie, (...) suspectăm că mâini criminale nu au altă treabă decât să distrugă munca noastră, să facă rău copacilor. Am văzut în oraş neobişnuit de mulţi copaci, copaci mari, copaci sănătoşi. Peste noapte, adică acum, în primăvară, constatăm că au murit. Specialiştii ne spun că este ceva în neregulă", a spus Robert Negoiţă, miercuri, într-un clip video postat pe Facebook.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...