O adolescentă de 16 ani din Ploiești a murit în timpul petrecerii pe care o găzduia

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie
Sursa foto: Facebook/ Poliția Română

O adolescentă în vârstă de 16 ani, din Ploieşti, a decedat din cauze încă necunoscute în timpul unei petreceri pe care o găzduia, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă, scrie Agerpres.

Conform datelor transmise, luni, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii au fost sesizaţi sâmbătă, în jurul orei 01,45 de către o femeie din municipiul Ploieşti, despre faptul că fiica sa, în vârstă de 16 ani, este posibil decedată în apartament.

"În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din verificări stabilindu-se faptul că, în cursul serii, tânăra ar fi organizat o petrecere la locuinţa acesteia, împreună cu mai mulţi prieteni, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani. La un moment dat, minora s-a retras într-o altă cameră, iar ulterior, prietenii acesteia au constatat că este inconştientă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical, care, după efectuarea manevrelor de resuscitare, a constatat decesul tinerei", arată sursa citată.

La examinarea vizuală a trupului, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că tinerii au consumat alcool în timpul petrecerii şi nu există informaţii referitoare la un posibil consum de stupefiante. Fata nu era cunoscută cu afecţiuni medicale, arată sursele indicate.

Cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...